Un tenismen cunoscut și-a anunțat retragerea

Un tenismen cunoscut și-a anunțat retragerea

Tenismanul austriac Dominic Thiem, fost număr trei mondial şi câştigător al turneului US Open în 2020, a anunţat, vineri, că la finalul sezonului se va retrage din activitate, transmite AFP.

Thiem ocupă locul 117 în clasamentul mondial, din cauza unei accidentări persistente la încheietura mâinii.

''Sezonul 2024 va fi ultimul pentru mine, am decis să-mi închei cariera'', a anunţat jucătorul de 30 de ani într-un clip video publicat pe Instagram.

Între motivele din spatele acestei decizii, Thiem a invocat starea încheieturii mâinii, precum şi un ''sentiment profund'', care îl animă de mai mult timp.

ADVERTISING

Thiem s-a declarat ''recunoscător' pentru ''experienţa incredibilă'' pe care a trăit-o, cu ''suişuri şi coborâşuri'', dar şi că este nerăbdător pentru ceea ce va urma, fără a oferi detalii despre viitorul său.

În cariera sa, Thiem a cucerit 17 titluri, printre care şi unul de Mare Şlem (US Open în 2020), după o finală cu germanul Alexander Zverev. El a mai disputat două finale la Roland Garros şi una la Australian Open, precum şi două finale la Turneul Campionilor.

Austriacul a lipsit din circuit de la mijlocul anului 2021, din cauza unei ruperi a ligamentelor la încheietura mâinii drepte, iar de atunci nu a mai reuşit să îşi regăsească nivelul său cel mai bun, în 2022 coborând până pe locul 352 în clasamentul ATP.

ADVERTISING

Sârbul Novak Djokovic, numărul unu mondial, i-a adus un omagiu lui Thiem săptămâna aceasta, la turneul ATP Masters 1.000 de la Roma, când circulau deja zvonuri privind o retragere din activitate.

''Întotdeauna a dat dovadă de respect pe teren'', a spus Djokovic, care a evidenţiat ''reverul său incredibil, forţa şi intensitatea'', potrivit agenţiei APA.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇