Iulia Navalnîia, văduva activistului rus de opoziție Alexei Navalnîi, continuă munca soțului ei, care a murit în închisoare. DW îi oferă acesteia premiul Freedom of Speech.
La trei zile după moartea politicianului rus de opoziție Alexei Navalnîi, în februarie 2024, văduva acestuia, Iulia Navalnîia, și-a anunțat în mod public intenția de a prelua frâiele „Fundației împotriva corupției” (FBK), o organizație non-profit pe care soțul ei a înființat-o în 2011. Scopul FBK este să scoată la lumină cazurile de mită și de abuz de putere în rândul elitei rusești și în acest fel să combată corupția.
Multă lume vede în moartea lui Navalnîi în lagărul de prizonieri din Siberia o consecință a anilor de represalii la care autoritățile ruse l-au supus pe activistul în vârstă de 47 de ani pentru activitățile sale politice. Deutsche Welle a decis, deci, să îi acorde Iuliei Navalnîia, precum și "Fundației împotriva corupției", premiul pentru libertatea de exprimare (Freedom of Speech Award), care a ajuns la cea de-a zecea ediție.
Directorul general al DW, Peter Limbourg, a explicat această alegere prin "curajul de neclintit" al Iuliei Navalnîia și al colegilor ei care luptă pentru o Rusie liberă: "Iulia Navalnîia a sprijinit încă de la început activitatea politică a soțului ei în lupta pentru libertatea presei și libertatea de exprimare în Rusia. Aceasta în pofida tuturor riscurilor, a amenințărilor constante și a restricțiilor personale."
Iulia Navalnîia nu a vrut inițial să facă politică
Succedându-i regretatului ei soț, Iulia Navalnîia și-a anunțat propria carieră politică, după cum explică unii observatori, care văd în văduva lui Navalnîi noul chip al opoziției ruse. Aceasta deși ea nu a căutat niciodată să intre în politică.
Iulia l-a întâlnit pe viitorul ei soț, Alexei Navalnîi, în 1998, în timpul unei vacanțe în Turcia. Cei doi s-au căsătorit în 2000, iar un an mai târziu venea pe lumea fiica lor, Daria. Ea avea să primească un frate, Sakhar, care s-a născut în 2008. Navalnîia, care a absolvit Universitatea Rusă de Economie Plehanov din Moscova, nu și-a planificat însă propria carieră, ci a sprijinit-o pe cea a soțului ei.
În anii 2000, cuplul s-a alăturat partidului liberal Yabloko, iar în măsură ce soțul ei a căpătat un contur politic din ce în ce mai important, Navalnîia a elaborat planuri comune împreună cu acesta. "Am fost ajutorul lui invizibil", spunea ea în 2014.
Navalnîia a intrat în atenția presei când, alături de alți activiști ai opoziției, a început să-l căute pe soțul ei în centrele de detenție din Moscova. Alexei Navalnîi fusese săltat de forțele de poliție după un miting la care s-a militat pentru alegeri corecte.
Încercări și necazuri pentru "prima doamnă" a liderului opoziției
"Cea mai dramatică zi”, avea să declare Navalnîia, s-a petrecut în anul 2013, când soțul ei a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru presupuse deturnări de fonduri. Imagini din sala de judecată o arată pe Iulia Navalnîia cu capul plecat, parcă pregătită pentru ce era mai rău. Însă, după proteste din partea publicului, instanța a suspendat pedeapsa cu închisoarea.
Ulterior, Navalnîia declara că s-a împăcat cu riscurile activității politice a soțului ei: "Oamenii cred în el, li se aprind ochii și ies în stradă, chiar dacă sunt intimidați și amenințați cu închisoarea. Ce lucru minunat este acesta!", a subliniat ea într-un interviu.
Iulia a intrat pentru prima dată în arena politică în 2013, în timpul campaniei electorale a soțului ei pentru funcția de primar al Moscovei. Alexei Navalnîi pleda pentru o politică a transparenței, inclusiv în ceea ce privește veniturile și proprietățile sale. Familia Navalnîi era astfel în contrast cu oamenii politici ruși de stil vechi. Luând puțin sub 27% din voturi, Navalnîi s-a clasat pe locul al doilea în urma câștigătorului alegerilor, Serghei Sobianin, iar Iulia Navalnîia devenea "prima doamnă" a noului lider al opoziției.
Soția opozantului rus avea să se confrunte cu o nouă încercare în vara anului 2020, la Omsk, când soțul ei a fost victima unui atac cu otravă. Medicul Aleksandr Polupan a declarat pentru DW că Navalnîia s-a dovedit a fi calmă, afișând o voință puternică și încredere în sine în acea situație stresantă. Polupan crede că perseverența ei a contribuit în mod esențial la transportarea soțului ei în Germania și la mediatizarea acestui caz.
Navalnîia a făcut la acea vreme apel la președintele rus Vladimir Putin să permită ca soțul ei să fie tratat în Germania. Putin a declarat ulterior că a cerut personal procuraturii să îi permită lui Navalnîi să părăsească țara imediat după ce soția opozantului i-a cerut acest lucru.
"Simbol al rezistenței morale"
Politologul Dmitri Oreșkin consideră că Iulia Navalnîia s-ar putea dovedi a fi un simbol important al rezistenței împotriva tiraniei "masculine" din Rusia. În timp ce majoritatea populației masculine crede cu tărie într-un atac al NATO asupra Rusiei, femeile din Rusia trebuie să rezolve probleme concrete: "Soții lor au fost uciși, frații au trebuit să se înroleze în armată, iar fiii au fost trimiși să moară în Ucraina", scrie Oreșkin. "Gândurile femeilor nu urmează nicio ideologie, ele își vor înapoi membrii familiei, iar imaginea lui Navalnîi s-ar putea dovedi unificatoare pentru opoziția din țară și din străinătate".
Andrei Koleșnikov, Senior Fellow la Carnegie Endowment for International Peace din Washington, spune că Iulia Navalnîia ar putea deveni un "simbol moral al rezistenței". "Dacă va fi desemnată vreodată candidată democrată la președinție, Iulia va fi cu siguranță cel mai bun candidat în ochii a milioane de oameni".
"Ucigându-l pe Alexei, Putin a ucis jumătate din mine, jumătate din inima mea și jumătate din sufletul meu". Jumătatea rămasă, a spus ea, este acum plină de "mânie, furie și ură", care o va împinge să realizeze visul soțului ei de a construi o Rusie "plină de demnitate, dreptate și dragoste".
Premiul pentru libertatea de exprimare îi va fi înmânat personal Iuliei Navalnîia la Berlin, la 5 iunie 2024. Discursul laudativ va fi ținut de ministrul federal de finanțe, președintele Partidului Liberal-Democrat, Christian Lindner.
Autor: Jan D. Walter