Berea! De la artizani la fabrica de bere - expoziție de fotografie la Muzeul Țăranului Român

afis_Bere-artizanala

Cine și cum făcea bere în Ungaria? De ce a devenit Kőbánya epicentrul maghiar al fabricației de bere? Ungurul este băutor de vin sau de bere? Berea este băutura burgheziei sau a clasei muncitoare? Expoziția despre istoria berii, atât fabricarea, cât și consumul din Ungaria încearcă să răspundă la aceste întrebări.

Expoziția prezintă cultura băuturii strămoșilor maghiari încă de pe vremea descălecării, procesele de fabricare din evul mediu, metodele cehești și nemțești de fabricare a berii, precum și industria înfloritoare din zilele noastre a berilor artizanale. Pe lângă astea putem afla cum se face berea, cum se transformă orzul în malț și care este diferența între berile cu fermentație de fund și berile de fermentație superioară. Iar în sfârșit vom afla dacă berea era băutura preferată a burgheziei sau a clasei muncitoare și cum a fost acest fenomen influențat cu diferitele metode ale propagandei.

ADVERTISING

Istoria berii este aproape de o seamă cu istoria omenirii. Chiar înainte de antichitate, în valea Nilului Albastru se făcea deja bere, drept dovadă stă un vas de aproape 7000 de ani, găsit pe teritoriul Sudanului, în care oamenii de știință au identificat urme de bere. În muzeul Louvre din Paris putem admira o piatră gravată înaintea erei noastre cu 2000 de ani, care păstrează 360 de reglementări referitoare la fabricarea, calitatea și comerțul berii. Grecii antici cunoșteau deja „vinul din orz” și istoricii greci și romani, Dioscoride, Plinius, sau Antiochus descriu în amănunte băutura care te face mahmur și poate cauza dureri de cap, dacă e consumată în exces. Germanii considerau că cerul este un imens ceaun cu bere, care curge în râuri în Walhalla. 

ADVERTISING

Istoria berii europene din evul mediu se leagă strâns de mănăstiri și de călugări. În secolul 5 deja exista o industrie dezvoltată a berii fabricate în mănăstiri, împreună cu tehnica, rețeta și cultivarea hameiului necesar pentru acesta. În secolul al XII-lea berea era fabricată artizanal în gospodăria oamenilor, iar spre sfârșitul evului mediu epicentrul industriei berii a fost transpus în orașe. Orașele aveau posibilitatea să primească drept de fabricare a berii, de exemplu o treime din comerțul orașului Hamburg era asigurată de industria berii. 

În epoca modernă s-au format obiceiurile, tehnologiile, mărcile și definițiile berii, valabile până în ziua de azi. În Anglia, pe vremea lui Henric al VIII-lea s-a dezvoltat industria fabricării berii la cote industriale și tot atunci s-au răspândit berea de tip Ale. S-au creat instituțiile moderne care nu numai că reglementau fabricarea și calitatea berii, dar și o protejau. 

ADVERTISING

Războiul de Treizeci de Ani a produs o ruptură în istoria fabricării berii în Europa, iar după redresare a început o dezvoltare tehnologică de mare amploare și fabricarea berii a devenit foarte repede o tehnică modernă, chiar știință. S-au dezvoltat tehnologii care permit beri cu o durată mai lungă de valabilitate, permițând astfel producția unor beri care pot fi transportate la mari distanțe. Azi există deja procese internaționale, chiar globale în industria fabricării berii, care permit ca orice marcă de bere să poată fi fabricat responsabil, respectând rețeta originală în orice loc al planetei.

Sursă: mkvm.hu, elte.hu, wikipedia

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Media, până în 7 aprilie 2024, de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Lunea și marțea este închis. Intrarea este liberă.

Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Historia, Igloo, Arhitectura, Observator Cultural, Infinitezimal, Revista Timpul, Ziarul Lumina, LiterNet.ro, Agenția Națională de Presă AGERPRES, spotmedia.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, propagarta.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.gokid.ro, www.onlinegallery.ro, www.invietraditia.ro, www.accmediachannel.ro, revistapatronatuluiroman.ro, cult-ura.ro, www.iqool.ro, www.Financiarul.ro, www.News24.ro, www.qmagazine.ro, visitbucharest.today, zelist.ro