Prima reacție oficială în scandalul interceptării ofițerilor germani: Pistorius îl acuză pe Putin

Prima reacție oficială în scandalul interceptării ofițerilor germani: Pistorius îl acuză pe Putin

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, l-a acuzat duminică pe preşedintele Vladimir Putin că încearcă să „destabilizeze” Germania, în urma difuzării de către surse din Rusia a unei convorbiri confidenţiale interceptate între ofiţeri germani cu privire la livrări de arme în Ucraina.

Este vorba pur şi simplu de utilizarea acestei înregistrări pentru a destabiliza şi pentru a submina „unitatea” Germaniei, un „atac hibrid pentru dezinformare”, a declarat Boris Pistorius în faţa presei, la Berlin, relatează AFP şi DPA.

ADVERTISING

"Face parte dintr-un război informaţional purtat de (preşedintele rus Vladimir) Putin", a mai spus ministrul german, adăugând: "Este vorba de a ne dezbina. Este vorba despre subminarea unităţii noastre. Şi, în consecinţă, noi ar trebui să reacţionăm într-o manieră deosebit de echilibrată, dar nu mai puţin hotărâtă".

Dar este vorba şi de a "nu cădea în capcana trucurilor lui Putin", a afirmat Boris Pistorius, subliniind că s-a urmărit clar "subminarea unităţii noastre, semănarea discordiei politice pe plan intern".

ADVERTISING

"Şi sincer sper că Putin nu va reuşi şi că vom rămâne uniţi", a declarat el.

O înregistrare audio a unei reuniuni prin videoconferinţă între ofiţeri de rang înalt a fost postată vineri pe reţelele de socializare venind dinspre Rusia.

În cadrul acestei conversaţii, participanţii discută, între altele, despre o ipotetică livrare către Kiev a unor rachete cu rază lungă de acţiune Taurus de fabricaţie germană, despre ceea ce ar fi necesar pentru a permite forţelor ucrainene să le folosească şi despre impactul lor eventual.

ADVERTISING

Ministerul german al Apărării a confirmat sâmbătă că înregistrarea este autentică şi că a fost "interceptată".

Conţinutul său este extrem de stânjenitor pentru Germania, întrucât Berlinul refuză oficial să furnizeze Kievului rachete Taurus, argumentând că există riscul unei escaladări a războiului, notează AFP.

Între altele, conform înregistrări menţionate, ofiţerii se aud dezvăluind detalii despre modul în care Marea Britanie şi Franţa ajută armata ucraineană să folosească rachete Scalp pe care cele două ţări le furnizează Kievului.

Duminică, Boris Pistorius a declarat presei că, în prezent, nu are date despre alte scurgeri de informaţii sau de interceptarea altor convorbiri telefonice.

El a spus că aşteaptă rezultatele anchetei interne în prima pare a săptămânii viitoare, inclusiv dacă a fost aleasă platforma corectă pentru conţinutul discutat în conversaţia publicată. Ofiţerii s-au conectat prin intermediul platformei Webex.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇