Se spune că nu trebuie să te lauzi cu binele pe care îl faci și acest lucru este parțial adevărat. Da, nu trebuie să spui cât ai donat sau cum ai ajutat anumite persoane sau cauze, însă este bine să menționezi acest lucru pentru a-i îndemna și pe cei din jur să îți urmeze exemplul. Astfel, chiar și cauzele mai puțin cunoscute vor avea șansa să fie ajutate. În continuare, îți vom spune cum poți să donezi, cum să alegi cauzele pentru care să donezi și îți vom face și o recomandare.
Ajută ca micii supereroi să ajungă mari supereroi!
Una dintre campaniile pe care o poți susține în acest an și despre care le poți vorbi și apropiaților include programele de educație ale United Way, care au sloganul „Ajută ca micii supereroi să ajungă mari supereroi!” Mii de copii din țară parcurg drumul spre școală în condiții anevoioase și nici mediile în care trăiesc nu sunt în favoarea dezvoltării lor. De aceea, campania își propune să strângă fonduri pe a-i ajuta pe micii supereroi care zilnic se chinuie să învețe să ajungă mari supereroi și să nu mai existe piedici în calea educației lor.
Cum alegi cauzele pentru care donezi
Probabil te-ai întrebat de multe ori dacă este suficient cât donezi sau dacă nu cumva puteai să donezi pentru altă cauză. Sau poate ți s-a întâmplat vreodată să donezi pentru o cauză despre care ai aflat că era falsă și nu a fost prea plăcut. De aceea, este important cum stabilești cauzele pentru care donezi.
De exemplu, caută cauze din comunitatea în care locuiești. Poți ajuta oamenii care au nevoie, animăluțele, poți sprijini mediul înconjurător sau chiar o cauză de pe urma căreia vei beneficia și tu în viitor. De asemenea, îți poți întreba cunoscuții despre cauzele pe care ei le-au sprijinit și astfel veți face împreună fapte bune.
Principalele cauze pentru care poți dona
Dacă nu știi spre ce să îți îndrepți atenția și ce fel de cauze să ajuți, îți vom spune pe scurt care sunt principalele cauze pentru care poți dona în țara noastră. Așa cum am menționat deja, există cauze care ajută copiii din zone defavorizate să meargă la școală. Este extrem de important să sprijini educația și să le acorzi o șansă la un viitor mai bun.
Tot legat de educație, există și cauze care sprijină școlile din zonele defavorizate să le ofere elevilor cursuri moderne, adaptate lumii în care trăim, pentru ca aceștia să nu se simtă marginalizați.
Poți susține și campanii de strângere de fonduri pentru persoane bolnave, care au nevoie de tratamente foarte scumpe. Însă, aici te sfătuim să ai grijă cui donezi, întrucât sunt și persoane rău intenționate, care se folosesc de cazuri deja existente pentru a fura banii sau chiar persoane care inventează diagnostice pentru a primi bani, ceea ce este ilegal.
Animăluțele fără stăpân merită toată grija noastră. De aceea, poți dona pentru a sprijini asociațiile care se ocupă de strângerea acestora de pe stradă și apoi de adopția lor.
Mediul înconjurător are nevoie de atenție și de campanii de conștientizare. De asemenea, comunitatea se poate dezvolta doar cu ajutorul oamenilor care locuiesc în ea. Astfel, alege să susții și cauzele care investesc în viitor.
Așadar, dacă vrei să faci o faptă bună, alege o cauză în care să crezi și pe care să o susții și, ori de câte ori ai ocazia, încurajează-ți și apropiații să o susțină. De asemenea, prezintă cauza aceasta și la locul de muncă și propune-le colegilor să aveți o zi pe lună sau an în care să vorbiți despre cauzele pe care le susțineți.