O echipă din Superliga și-a demis antrenorul. Nicolae Dică se întoarce pe bancă

O echipă din Superliga și-a demis antrenorul. Nicolae Dică se întoarce pe bancă

Clubul de fotbal FC Voluntari a anunţat, miercuri seara, pe pagina sa de Facebook, încetarea raporturilor contractuale cu stafful tehnic care îi cuprindea pe Marin Dună (antrenor principal) Ilie Poenaru (antrenor secund), Gabriel Vasiliu (antrenor cu portarii) şi Paul Ceuşan (antrenor secund).

Tandemul Marin Dună şi Ilie Poenaru (antrenorul de facto, dar fără licenţă, n. red.) avut un bilanţ, în 23 de meciuri oficiale în Superligă, de 6 victorii, 7 egaluri şi 10 înfrângeri. Echipa ocupă locul 14, cu 25 de puncte.

ADVERTISING

FC Voluntari este calificată în sferturile Cupei României, acolo unde o va întâlni pe FC Universitatea Craiova 1948, în luna aprilie.

Locul lui Dună și Poenaru va fi luat astfel de Nicolae Dică, potrivit unui comunicat oficial.

”Bun venit , Nicolae Dică! Clubul FC Voluntari anunță că a semnat un contract,  pe o perioadă  de 1 an si jumătate, cu antrenorul Nicolae Dică. Nicolae Dică, cel mai bun jucător roman al anului 2006, și multiplu campionul  al României a evoluat în cariera sa la echipele FC Argeș, Steaua București, Catania, Iraklis Salonic, CFR Cluj, Manisaspor, CS Mioveni și FC Viitorul. 

ADVERTISING

Ca tehnician, Nick  este vicecampion al României cu FCSB   și a mai antrenat Romania U 23,  CS Mioveni și FC U Craiova 1948. Deasemenea,  Nicolae Dica a fost antrenorul secund al primei reprezentative a Echipei Naționale de fotbal în perioada 2019/2021. Bun venit în familia FC Voluntari, Nick!”, se arată în comunicatul oficial emis de FC Voluntari.

Jumătate din cluburile din Superligă (opt) nu şi-au schimbat antrenorii în acest sezon.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇