Corpul de control al premierului a găsit mai multe nereguli la Autoritatea Navală Română

Corpul de control al premierului a găsit mai multe nereguli la Autoritatea Navală Română

Corpul de control al prim-ministrului a efectuat o acţiune de control la Autoritatea Navală Română, care a vizat perioada 01.01.2020 – 01.01.2023 în urma căreia a descoperit mai multe nereguli.

Astfel, în urma controlului, s-a descoperit că două societăţi au eliberat, fără a avea dreptul, 1.779 de certificate de „Gas free” pentru nave tanc goale care au tranzitat canalele navigabile, încasând contravaloarea tarifelor stabilite pentru aceste operaţiuni.

”În ipoteza în care aceste activităţi ar fi fost efectuate de reprezentanţii ANR, în sarcina cărora exista această atribuţie, suma minimă încasată la bugetul ANR ar fi fost în valoare de 355.800 euro, iar valoarea medie ar fi fost de aproximativ 871.710 euro (1.779 certificate x 490 euro)”, precizează documentul.

ADVERTISING

În plus, în perioada 29.04.2021 – 17.09.2022, nava ALEZZI a desfăşurat activităţii de transport persoane în dana neautorizată în cadrul portului Midia, fără acceptul de intrare în port al Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa, obţinând doar permisiunea ANR prin eliberarea Permisul de acostare al navelor.

Corpul de Control al premierului arată în concluziile controlului că ”conducerea ANR nu a întreprins demersurile necesare pe lângă Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, şi anume, nu a înaintat proiectul unui act normativ în vederea actualizării actului administrativ prin care a fost aprobată organizarea şi funcţionarea instituţiei, pentru transformarea posturilor de natură contractuală în funcţii publice, cu încălcarea prevederilor din Codul administrativ”.

ADVERTISING

Potrivit raportului, ”reîncadrarea/încadrarea pe posturile nou înfiinţate a persoanelor afectate de reorganizare efectuată în cursul lunii iulie 2020 prin emiterea de decizii de către directorul general al ANR, nu s-a realizat în urma unor concursuri sau examene, după caz, cu nerespectarea prevederilor din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare”.

În plus, ”gradul de realizare a programului de investiţii raportat la valorile totale programate şi aprobate în BVC a fost de 12% în anul 2020, de 15% în anul 2021 şi 28,20%, în anul 2022, reprezentanţii ANR nu au efectuat cheltuielile cu investiţiile propuse în niciunul din cei trei ani analizaţi, investiţii care erau în strânsă legătură cu activitatea de bază a entităţii şi a căror amânare poate conduce la costuri suplimentare”.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇