Ungaria ”respinge cu forţă” acordul istoric convenit de cele 27 de state membre ale Uniunii Europene pentru a modifica în profunzime sistemul european de azil şi migraţie, Budapesta refuzând să contribuie la mecanismul de solidaritate obligatorie între ţările membre. În schimb, acordul a fost salutat de Spania, Grecia şi Italia.
”Respingem cu forţă acest pact privind migraţia”, a declarat ministrul de Externe ungar, Peter Szijjarto. ”Nu vom lăsa să intre nicio persoană împotriva voinţei noastre”, a adăugat şeful diplomaţiei ungare.
Şi Slovacia se opune "oricăror cote obligatorii ale UE de relocare" a migranţilor sau amenzilor pentru neaplicarea acestor cote, a declarat de la Budapesta ministrul de Externe, Juraj Blanar, citat de EFE şi MTI.
"Ne opunem categoric ca Uniunea Europeană să interfereze în afacerile suverane ale Slovaciei. Aceasta nu este o chestiune în care UE să aibă competenţă. Nu suntem de acord cu asta", a precizat ministrul slovac, care efectuează o vizită oficială în Ungaria.
Slovacia va reveni la solidaritatea flexibilă pe care a manifestat-o anterior, de pildă, contribuind la protejarea frontierei sudice a Ungariei prin trimiterea de ofiţeri de poliţie acolo, a adăugat ministrul Juraj Blanar, vorbind la o conferinţă de presă comună cu omologul său ungar.
Acesta din urmă a spus că "Bruxelles-ul poate fi sigur" că Ungaria şi Slovacia resping cotele obligatorii de refugiaţi. Szijjarto a cerut "elitei de la Bruxelles să stea departe de acest subiect" şi să nu mai încerce să impună măsuri asupra migraţiei pe care Ungaria le respinge.
Spania, Grecia şi Italia exultă
În schimb, prim-ministrul Spaniei, Pedro Sanchez, a apreciat că acordul este "fundamental" pentru ţara sa, întrucât va permite ameliorarea modului de gestionare a frontierelor şi gestionarea de o manieră mai umană şi coordonată a fluxurilor migraţiei.
Spania este una dintre principalele porţi de intrare a migranţilor în Europa, chiar dacă această ţară este adesea doar o etapă pentru aceşti migranţi veniţi din Africa, care se duc apoi în alte ţări, în special în Franţa.
Anul acesta, Spania s-a confruntat cu un număr record de migranţi din 2018 încoace, cu 52.945 de persoane intrate ilegal pe teritoriul său în perioada 1 ianuarie-15 decembrie, cu 76% mai mult decât în aceeaşi perioadă în 2022, potrivit celor mai recente cifre ale Ministerului de Interne spaniol.
Situat în largul coastei de nord-est a Africii, arhipelagul spaniol Canare a fost cu precădere confruntat anul acesta cu cea mai gravă criză a migraţiei pe care a cunoscut-o din 2006 încoace şi a înregistrat o creştere spectaculoasă a sosirilor de migranţi ilegali, originari majoritatea din Africa Subsahariană.
La rândul său, premierul grec Kyriakos Mitsotakis şi-a exprimat "satisfacţia" faţă de acord, în timpul unui consiliu ministerial, susţinând că acesta este "un răspuns important" la eforturile Greciei de a se pune în aplicare o politică de imigraţie strictă, dar justă.
Grecia este, alături de Italia, în prima linie a sosirilor de migranţi care caută să ajungă în Europa pe Marea Mediterană, mai ales dinspre Turcia. De la începutul anului, circa 44.900 de persoane în căutare de azil în UE au sosit în Grecia, în principal pe insulele din Marea Egee apropiate de coasta turcă, cel mai mare număr din ultimii patru ani, potrivit Naţiunilor Unite.
Și ministrul de Interne italian, Matteo Piantedosi, a salutat acordul pe care l-a calificat drept o victorie pentru ţara sa. Pactul este rezultatul unor negocieri îndelungate, în care Italia a jucat întotdeauna un rol de lider pentru a stabili o soluţie echilibrată care să nu mai facă să se simtă singure ţările de frontieră ale UE, în special cele supuse presiunii migratorii, a declarat Piantedosi, citat de ANSA.