A fost stabilită data când Paul Pogba va fi audiat de italieni în cazul de dopaj

A fost stabilită data când Paul Pogba va fi audiat de italieni în cazul de dopaj

Internaţionalul francez Paul Pogba, mijlocaşul echipei de fotbal Juventus Torino, depistat pozitiv la testosteron în luna august, va compărea pe 18 ianuarie în faţa Tribunalului antidoping italian, anunţă mass-media din peninsulă, citată de AFP.

Conform ziarului Gazzetta dello Sport şi site-ului postului de televiziune Sky Sport, audierea este prevăzută la ora locală 14:30, la Stadionul Olimpic din Roma.

Contactat de AFP, Tribunalul antidoping italian nu a răspuns pentru moment, în timp ce anturajul lui Paul Pogba nu a dorit să reacţioneze.

ADVERTISING

Săptămâna trecută, Parchetul antidoping italian a cerut o suspendare de patru ani pentru campionul mondial din 2018, în conformitate cu Codul mondial antidoping.

Această suspendare poate fi însă redusă la jumătate dacă francezul demonstrează că nu a intenţionat să se dopeze. Ea foarte fi chiar limitată la câteva luni dacă utilizarea substanţei a avut loc "în afara competiţiei şi nu a avut legătură cu nivelul său de performanţă".

Pogba, în vârstă de 30 de ani, a fost testat pozitiv cu ocazia meciului Udinese - Juventus, disputat în luna august în cadrul primei etape a campionatului Italiei, în care nu a evoluat.

ADVERTISING

Fotbalistul francez, al cărui sezon 2022-2023 a fost perturbat de accidentări şi de probleme extrasportive, a fost suspendat provizoriu pe 11 septembrie, înainte ca rezultatul contraexpertizei pe care a cerut-o să confirme prezenţa metaboliţilor de testosteron.

Pentru a explica acest rezultat pozitiv, anturajul lui Pogba a precizat că metaboliţii de testosteron privind de la un supliment alimentar prescris de un medic pe care jucătorul l-a consultat în Statele Unite.

Testosteronul, hormonul fertilităţii şi sexualităţii masculine, favorizează dezvoltarea musculară.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!