Cât de sănătoasă e pâinea cu cartofi și de ce să o consumi

Cât de sănătoasă e pâinea cu cartofi și de ce să o consumi

Pâinea, un aliment esențial în alimentația românilor, cunoaște astăzi o mulțime de variante și de ingrediente: pâine de grâu, pâine de secară, pâine de orz, pâine cu semințe, pâine cu cartofi etc. Pâinea cu cartofi este unul dintre sortimentele care câștigă tot mai mult teren în ultima vreme. Știi de ce?

Pâinea făcută cu cartofi este o alternativă foarte bună, pe lângă faptul că este economică, o poți păstra mai mult timp, fără să se strice, dacă o depozitezi corect. Pentru cei care nu o cunosc, pâinea cu cartofi este un tip de pâine în care cartofii completează făina de grâu sau o pot chiar înlocui complet.

ADVERTISING

Poți face pâine cu cartofi folosind piure de cartofi sau amestecând făina de grâu obișnuită cu făină de cartofi. În ambele cazuri, cartofii cresc valoarea nutritivă generală, făcând pâinea cu cartofi comparabilă cu pâinea din grâu integral în ceea ce privește fibrele și nutrienții, cum ar fi zincul și fierul. Are aproximativ aceleași calorii și proteine, dar oferă semnificativ mai mult potasiu decât pâinea albă sau cea integrală.

Pâinea cu cartofi are și mai mult amidon, evident, din cartofi. Acest amidon este bun pentru că oferă o eliberare lentă și constantă de energie, astfel încât este mai puțin probabil să aveți pofte pe măsură ce trece ziua, ceea ce-ți permite să nu abuzezi de „gustări” între mese, mai ales dacă ești la dietă.

ADVERTISING

Macronutrienți similari

Pâinea albă, cea integrală sau cea cu cartofi au aproximativ aceleași calorii, carbohidrați și proteine. O felie de pâine cu cartofi are 85 de calorii, ceea ce înseamnă doar cu 4-5 calorii mai mult decât pâinea albă și cea integrală. Atât pâinea cu cartofi, cât și cea integrală conțin 4 grame de proteine pe porție, dar pâinea albă nu se lasă mai prejos, cu 3 grame. Toate cele trei tipuri au între 14 și 15 grame de carbohidrați totali. De asemenea, cu o felie de pâine cu cartofi obții între 4 și 6 la sută din doza zilnică recomandată de calciu, fier și vitamina B6.

Fibre

Pâinea cu cartofi are un avantaj față de pâinea albă simplă în ceea ce privește fibrele. O felie de pâine cu cartofi conține 2 grame de fibre, potrivit U.S. Department of Agriculture Nutrient Database. Aceasta este aceeași cantitate de fibre ca o felie de pâine integrală, dar este de aproape trei ori mai mult decât cea pe care o obții dintr-o felie de pâine albă. Cantitatea de fibre poate varia de la o marcă de pâine cu cartofi la alta, în funcție de faptul că făina folosită cu cartofi este integrală sau procesată. Făina de cartofi are de trei ori mai multe fibre decât făina albă, în timp ce făina de grâu integral oferă mai multe decât celelalte două.

ADVERTISING

Mai mult potasiu

Probabil că trebuie să adaugi mai mult potasiu în dieta ta zilnică, deoarece majoritatea oamenilor consumă aproximativ jumătate din doza zilnică recomandată.  Îți poți crește aportul de potasiu alegând pâine cu cartofi. O felie are 230 de miligrame de potasiu, 5% din cele 4700 de miligrame pe care ar trebui să le consumi zilnic. Pâinea de cartofi are aproape de trei ori mai mult potasiu decât pâinea integrală și de șapte ori mai mult decât pâinea albă. Potasiul îți protejează sănătatea cardiovasculară, deoarece compensează impactul excesului de sodiu prin scăderea tensiunii arteriale.

Sursă bună de acid folic

Deși pâinea cu cartofi este o sursă bună de acid folic, aceasta conține aproximativ aceeași cantitate ca și pâinea albă. Dar furnizează semnificativ mai mult decât pâinea integrală, cu excepția cazului în care pâinea integrală este îmbogățită cu acid folic. Folatul și acidul folic funcționează în același mod în organism, dar folatul este forma naturală, în timp ce acidul folic este utilizat în suplimente. Folatul activează multe activități metabolice, inclusiv cele care sintetizează ADN-ul și proteinele. De asemenea, ajută la producerea unei substanțe numite S-adenozilmetionină, sau SAMe, care ajută la fabricarea neurotransmițătorilor. Doza zilnică recomandată de folat este de 400 micrograme. Obții mai bine de 10% din această cantitate, adică 48 micrograme, dintr-o singură felie de pâine cu cartofi.