CE va propune ca dobânzile produse de activele ruse înghețate să fie transferate Ucrainei. Ar fi câteva miliarde de euro

CE va propune ca dobânzile produse de activele ruse înghețate să fie transferate Ucrainei. Ar fi câteva miliarde de euro
UE PENTRU TINE  • • • • • • • •
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER-UL SPOT
Afli tot ce s-a întâmplat important în UE
Încotro merge UE, ce probleme sunt și ce oportunități
Fonduri nerambursabile pe care ai putea să le accesezi
Îl primești în fiecare lună, în ultima zi a lunii
Mă abonez!

Comisia Europeană lucrează la o propunere legislativă prin care să fie colectate profiturile (dobânzile) produse de activele financiare ale statului rus îngheţate în UE, în vederea direcţionării acestor beneficii către reconstrucţia Ucrainei, a declarat vineri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Vorbind la o conferinţă de presă după summitul european desfăşurat la Bruxelles, Von der Leyen a spus că Rusia trebuie să plătească pentru reconstrucţia Ucrainei. Ea a precizat că valoarea activelor suverane ruseşti îngheţate în UE este de 211 miliarde de euro. Acestea sunt în special active ale Băncii Centrale ruse, cea mai mare parte a lor fiind depozitate în Belgia, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

ADVERTISING

În urma sancţiunilor impuse Rusiei după lansarea invaziei în Ucraina, active în valoare de aproape 19 miliarde de euro ale oligarhilor ruşi au fost îngheţate în UE, iar statele blocului comunitar împreună cu cele din G7 au blocat accesul Rusiei la circa 300 de miliarde de dolari din rezervele sale valutare sau în aur, măsură descrisă de Moscova drept un furt.

Potrivit preşedintei Comisiei Europene, în timpul reuniunii anuale a Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale desfăşurate mai devreme luna aceasta, miniştrii de finanţe au făcut progrese asupra unor principii de bază care să permită obţinerea unor beneficii de pe urma activelor publice ruseşti îngheţate în Occident.

ADVERTISING

"Prin urmare, pasul următor va fi o propunere concretă", a indicat Von der Leyen, adăugând că accentul va fi pus iniţial pe profiturile excepţionale rezultate din respectivele active.

"Vom prezenta o propunere pentru a găsi o modalitate de a utiliza veniturile rezultate din aceste active de care beneficiază în prezent un număr limitat de instituţii financiare în UE", a adăugat ea, fără a preciza când ar urma să prezinte efectiv propunerea.

Guvernul belgian a anunţat în iunie că veniturile excepţionale din activele ruseşti îngheţate ar putea însuma anual circa 3 miliarde de euro, fonduri utile Ucrainei pentru reconstrucţie.

ADVERTISING

Statele Unite şi Marea Britanie susţin ideea Comisiei Europene de preluare a beneficiilor produse de activele ruseşti îngheţate, dar există complexităţi legale care trebuie soluţionate înainte ca aceste fonduri să poată fi încasate.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇