Prescripția îi salvează și pe Mircea și Vlad Cosma, inițial condamnați la 8, respectiv 5 ani de închisoare

Prescripția îi salvează și pe Mircea și Vlad Cosma, inițial condamnați la 8, respectiv 5 ani de închisoare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, şi fiul său, fostul deputat PSD Vlad Cosma, scapă de închisoare în dosarul de corupţie în care primiseră iniţial 8, respectiv 5 ani de închisoare cu executare.

Tribunalul Prahova a dispus încetarea procesului penal ca urmare a prescripţiei faptelor.

Pe acelaşi considerent, judecătorii au încetat procesul faţă de alţi doi inculpaţi din dosar - omul de afaceri Răzvan Alexe şi Daniel Alixandrescu, fost director în cadrul CJ Prahova.

ADVERTISING

Totodată, instanţa a dispus confiscarea de la inculpaţi a unei sume totale de peste 10,6 milioane de lei.

Decizia Tribunalului Prahova nu este definitivă.

Iniţial, în noiembrie 2016, un complet de trei judecători de la ÎCCJ a dat o primă sentinţă în acest caz. Fostul preşedinte al CJ Prahova Mircea Cosma a fost condamnat la opt ani de închisoare, în timp ce fiul său, Vlad Cosma, a primit cinci ani de închisoare. De asemenea, omul de afaceri Răzvan Alexe şi fostul şef al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova Daniel Alixandrescu au primit doi ani şi şase luni şi, respectiv, şase ani de închisoare.

ADVERTISING

Ulterior, în martie 2018, în apel, un complet de cinci judecători de la instanţa supremă a decis rejudecarea dosarului, pe motiv că o parte dintre martori au dat declaraţii contradictorii în instanţă şi există suspiciuni legate de modul în care procurorii de la DNA Ploieşti au administrat probele. Dosarul a fost trimis atunci la Secţia penală a ÎCCJ.

La rejudecare, procesul a fost amânat de mai multe ori, o parte dintre judecătorii din complet au fost schimbaţi, după care dosarul a fost trimis, în septembrie 2019, la Tribunalul Prahova, unde procesul trebuia să se rejudece de la zero.

ADVERTISING

Pe 20 ianuarie 2020, Tribunalul Prahova a trimis dosarul înapoi la instanţa supremă, susţinând că există un conflict negativ de competenţă între acest tribunal şi instanţa supremă. Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv că nu există un conflict negativ de competenţă, iar dosarul s-a întors la Tribunalul Prahova.

În data de 11 aprilie 2014, procurorii DNA i-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe Vlad Cosma, acuzat de trafic de influenţă, şi pe Mircea Cosma, pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Răzvan Alexe a fost acuzat de trafic de influenţă şi dare de mită şi Daniel Alixandrescu - de luare de mită şi abuz în serviciu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇