Tesla a dat în judecată guvernul SUA din cauza taxelor pentru produsele importate din China

Tesla a dat în judecată guvernul SUA din cauza taxelor pentru produsele importate din China

Tesla a dat în judecată guvernul Statelor Unite şi pe reprezentantul pentru Comerţ al SUA Robert Lighthizer, din cauza tarifelor aplicate de administraţia Trump produselor importate de companie din China.

Producătorul de automobile electrice vrea ca instanţa să anuleze două tarife impuse de administraţia Trump şi să returneze, cu dobândă, banii plătiți de Tesla din cauza acestor tarife, potrivit procesului înregistrat la Curtea pentru Comerţ Internaţional a Statelor Unite, transmite CNBC.

Tarifele respective sunt cunoscute ca Lista 3 şi Lista 4.

ADVERTISING

Lista 3 a intrat în vigoare în 2018 şi impune în prezent tarife de 25% pentru bunuri importate din China în valoare de 200 de miliarde de dolari.

Lista 4 a intrat în vigoare în 2019 şi constă în prezent în tarife de 7,5% pentru importuri din China de 120 de miliarde de dolari.

Ambele liste includ sute de produse extrem de specifice, de la materii prime la componente electronice. Reclamaţia Tesla nu descrie pentru ce produse a plătit compania tarife şi nici suma plătită.

Tesla şi biroul Reprezentantului pentru Comerţ al SUA nu au răspuns solicitărilor de comentarii.

ADVERTISING

Vezi și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇