Balkanik Festival – Home of World Music, ajuns la ediția X, se va desfășura între 8 și 10 septembrie, la București, în Grădina Uranus și pe Strada Uranus, conturând într-o atmosferă unică trei zile pline de concerte live, un târg meșteșugăresc amplu, expoziții, DJ seturi, ateliere, demonstrații, dezbateri, relaxare în natura din mijlocul orașului, la umbra turnului de apă proiectat de Anghel Saligny.
„Balkanik Festival este proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului București acasă 2023.”
La ediția aniversară, pe scena mare a festivalului, din Grădina Uranus, între orele 18:00 și 23:00, vor urca Ovidiu Lipan Țăndărică și Fanfara din Zece Prăjini (România), Extraliscio (Italia), Taraf de Caliu (România), Papiers d’Arménies cu Dan Gharibian (Armenia-Franța), SMADJ Balkan Project (Franța-Tunisia), Paulina (România), Ufuk Coșkun & friends (Turcia-România), Wernyhora (Polonia), Kristijan Azirovic Orkestar (Serbia).
Pe strada Uranus, vineri de la ora 16:00, sâmbătă și duminică între orele 12:00 și 18:00, va exista o scenă de DJ concentrați pe zona de world music și nostalgie, pe care vor urca ABASC, M.O.Z.A.R & Bad Mirel, Miko, Ligia Keșișian & Lucas Molina, Pixar Stelar, Daniel Mitulescu și Irina Popescu.
Grădina Uranus devine, la această ediție, un mare muzeu în aer liber. Publicul va avea bucuria de a descoperi numeroase demonstrații și ateliere ale unor meșteșuguri vechi – țesătură la război, ceramică, broderii, realizare bijuterii, prelucrare argint și cupru. Participanții la eveniment vor putea vizita, de asemenea, numeroase expoziții de fotografie, colaje și ilustrații. Printre acestea, se numără:
„Poloneze și românce care au schimbat lumea” – oferită de Institutul Polonez
„Cartooning for Peace” - oferită de Institutul Francez
„Excelențe italiene. Noua generație de ilustratori pentru copii” – oferită de Ambasada Italiei și Institutul Italian de Cultură București
Expoziție de fotografie semnată de Andreea Retinschi
„Dadestar Chaveste – poveste lăutărească” – expoziție de fotografie și lansare de carte Iulian Ignat
„Armenia, tărâmul dintre munți” - expoziție de fotografie semnată de Karapet Karo Sahakyan și Andreea Tănase
„Origini” – expoziție de colaje semnată de Cristiana Bucureci
Expoziție colectivă de colaje ale artiștilor Ada Moisa, Andrei Stan, Ruxandra Nicolae
Art Machine - automat cu lucrări originale inițiat de gruparea artistică Pastila Roz
Celula de Artă Pop-Up - galerie de artă neconvențională cu o expoziție colectivă de artă contemporană
Video mapping pe Turnul de Apă - oferit de Epson România
Grădina Uranus și Strada Uranus vor găzdui, de asemenea, în cele trei zile de festival, cel mai amplu târg de artizanat tradițional și contemporan, douăzeci de zone gastronomice variate dedicate gurmanzilor, cu delicii de la mâncare la ceaun la bunătăți vegane orientale, bucate din America Latină și cafea la nisip.
În cadrul ediției aniversare, vor avea loc dezbateri despre comunitatea ca resursă, activarea comunităților locale, dezbateri despre slow fashion și slow design, ecosistem cultural, re-sourcing muzici locale, ecopatrimoniu, sustenabilitate etc.
Printre cei care vor participa la aceste dezbateri se numără la reprezentanți ai mai multor organizații, precum Școala de la Bunești, Pro Patrimonio, Semne cusute, Cosânzeana, Banca de Resurse Genetice Vegetale „Mihai Cristea”, artiști precum Sașa Liviu Stoianovici (Balkan Taksim), Alina Ușurelu, Gabriel Durlan, Alexandru Claudiu Maxim și mulți alții.
Cei mici vor avea prilejul de a participa la numeroase activități educative și distractive, ateliere și de a se bucura de Balkanik Festival, care nu este doar o punte între culturi, ci și între generații.
Ultimele abonamente early bird sunt disponibile pe www.balkanikfestival.ro, la prețul de 90 lei. La epuizarea acestora, abonamentele pentru trei zile vor costa 120 lei. Biletele pe zile vor fi puse în vânzare în săptămâna dinaintea festivalului, la prețul de 50 lei. Copiii sub 9 ani se bucură de intrare liberă în toate zonele festivalului, însoțiți de adulți.
Despre spațiu:
Grădina Uranus, care găzduiește faimosul turn de apă proiectat de Anghel Saligny, unul dintre cele mai frumoase monumente istorice din București, este unul dintre puținele spații care au supraviețuit din vechiul cartier Uranus, demolat în vremea dictaturii comuniste pentru construirea Casei Poporului. Balkanik Festival se întoarce acasă, în această mare grădină din centrul Bucureștiului, un spațiu magic care a găzduit 7 ediții până acum.
Despre festival
După ce a primit recunoaștere internațională ca fiind unul dintre cele mai vibrante și autentice festivaluri de world music din Europa, Balkanik Festival își continuă misiunea de a reuni la București Occidentul și Orientul, invitând o selecție de artiști cunoscuți și emergenți de muzică tradițională reinterpretată și fuzionată. Astfel, sunetele tradiționale ale diferitelor culturi reprezentate în cadrul festivalului își găsesc forme noi de manifestare, prin jazz, rock sau arhitecturi electronice.
Fueled by OSCAR: Balkanik Festival și OSCAR Downstream colaborează într-o inițiativă plină de energie și aventură! Prin două giveaway-uri consecutive, desfășurate pe contul de Instagram al Balkanik Festival, vom aduce împreună iubitorii de muzică și pasionații de călătorii. În săptămâna 28 august - 3 septembrie și în săptămâna 4 - 10 septembrie, prietenii festivalului au șansa de a câștiga unul dintre cele patru carduri de carburant OSCAR în valoare de 500 lei fiecare. Un singur click vă poate aduce mai aproape de călătorii neașteptate și experiențe unice!
Website: https://balkanikfestival.ro/
Eveniment Facebook: https://fb.me/e/1gureq0sQ
Instagram: https://www.instagram.com/balkanik_festival/
Video Manifest Balkanik: https://www.youtube.com/watch?v=P2wzay2ZxLY
Balkanik Festival este organizat de Asociația Culturală Metropolis și The Fresh, co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului „București acasă 2023”, cu sprijinul OSCAR Downstream, al Uniunii Armenilor din România, Institutului Cultural Român, Institutului Francez, Institutului Polonez, Institutului Italian de Cultură București, Coca-Cola, Aperol
„Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB.
Parteneri media: Pro TV, Radio Guerrilla, IQads, Zile și Nopți, Cărturești, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, life.ro, Revista Golan, Bookhub, Semne Bune, Capital Cultural, Happ.ro, Vice, Spotmedia, Infomusic, Best Music, Festivalism, mahmur.info, Trăiește Muzica, Nine O’Clock, Romania Journal, Utopia Balcanică, Munteanu.