Cea mai mare ediție a Brașov Jazz & Blues Festival a avut loc timp de șase zile, între 10 și 15 august 2023, în șapte locații din oraș și în două localități din proximitatea Brașovului, și a adus iubitorilor de muzică bună, atât localnici, cât și turiști, concerte, jam-sessions, petreceri, ateliere muzicale, târg de viniluri, filme muzicale și documentare biopics la Cinema Astra, proiecții de filme în aer liber și activități pentru copii.
Cea de-a XI-a ediție a festivalului – peste 100 de artiști din 9 țări și 54 de evenimente
Concertele din cadrul Brașov Jazz & Blues Festival s-au desfășurat în Piața Sfântul Ioan (scena principală, pe care au urcat peste 30 de artiști internaționali), Piața Brassaï, care a găzduit anul acesta un amestec de trupe autohtone și internaționale, în Parcul Central Nicolae Titulescu, unde o scenă a fost dedicată doar artiștilor brașoveni, la FEEL GOOD STAGE, unde s-a dat startul petrecerilor cu DJ, la JUNO Wine Garden, la Deane’s Irish Pub & Grill – gazda jam session-urilor, care s-au încheiat târziu în noapte, la Cinema Astra, cât și la Bisericile Fortificate din Prejmer și Bod.
Prima zi de festival a fost deschisă de concertul Prințesei Gospel Rockin' Blues – Sharrie Williams (SUA), alături de rezidenții Lars Kutschke Band (DE/HU), pe scena din Piața Sf. Ioan, unde ploaia nu i-a speriat pe iubitorii de muzică, iar seara a continuat cu un concert în premieră absolută în România susținut de Tommy Castro (SUA), câștigătorul premiului B.B. King Entertainer of the Year! la premiile Blues Music Awards 2023.
Zilele următoare ale festivalului au adus recitaluri de excepție ale unor artiști de jazz și blues aflați în premieră la Brașov sau chiar în România.
În cea de-a doua zi au cântat în fața publicului Rita Marcotulli (Italia), cea mai valoroasă compozitoare şi pianistă de jazz din Peninsulă, aflată pentru prima dată în România la Brașov, într-un concert alături de acordeonistul Luciano Biondini, iar apoi, Antonio Lizana (Spania), unul dintre cei mai cunoscuți reprezentanți ai New Flamenco Jazz, a avut un show live ce a combinat jazz-ul contemporan cu pasaje clasice de flamenco și a lăsat publicul aplaudând pentru minute în șir.
În cea de-a treia zi de festival au urcat pe scenă una dintre cele mai bune trupe de blues din Europa, The BluesBones (Belgia), ale căror hituri ce mixează acorduri de blues și rock clasic adus în contemporaneitate au cucerit topurile de gen din SUA și Marea Britanie, precum și legenda soul blues-ului Johnny Rawls (SUA), artist, producător de muzică și compozitor recunoscut la nivel internațional, cu numeroase premii și nominalizări din partea Blues Music Awards în cariera sa de peste 50 de ani.
Concertele din Piața Sf. Ioan s-au încheiat duminică, cu recitalurile artistei Lucy Woodward (SUA) care, alături de trio-ul european Soundsville (Italia/Germania) - Alberto Marsico (orgă), Lars Kutschke (chitară) și Luca Guarino (baterie), a adus publicului o interpretare plină de energie, și al artistului de blues în stil Chicago, Alabama Mike (SUA), cu o voce expresivă și versatilă și compoziții pline de sonorități contemporane.
În premieră, ediția a XI-a a propus și evenimentul Bate Toba. Întâlnirea Toboșarilor 2023, menit să promoveze educația muzicală și să conecteze iubitorii de muzică din comunitatea brașoveană și nu numai, care au interpretat la unison câteva melodii foarte cunoscute la seturi de tobe acustice.
Toate concertele de pe scena principală a Brașov Jazz & Blues Festival pot fi urmărite în continuare pe Facebook: http://bit.ly/ConcerteBrasovJazz
Festivalul a cucerit tot centrul Brașovului, așa că pe scena de jazz alternativ din Piața Brassaï au avut loc, timp de 3 zile, de vineri până duminică, atât concerte ale unor artiști cunoscuți din România, de la Nicu Patoi la Florin Giuglea sau de la JazzyBIT la Berti Barbera, dar și concertul în premieră în România al trupei berlineze Move 78, o improvizație de jazz și sample-uri de hip-hop.
Juno Wine Garden a găzduit concertul Aleka & Chris Guilfoyle Duo (România/Irlanda), dar a fost și prilej pentru revenirea Anamariei Galea și a trupei Soul Serenade, iar la Deanes Irish Pub & Grill, artiștii Lars Kutschke (chitară), Attila Herr (bass), Till Sahm (pian) și Heiko Jung (tobe) au întreținut atmosfera timp de patru seri, într-o serie de jam sessions alături de ceilalți artiști prezenți la festival.
Parcul Central Nicolae Titulescu s-a transformat, pentru al treilea an la rând, într-un parc muzical, iar mii de iubitori de muzică de toate vârstele s-au putut bucura timp de cinci zile de concertele artiștilor brașoveni Fusion Core, Fernet Blues Company, Dalma & The Fliptones, Watzzy & The Watzaky Doodle Pigeons, Nod în Papură, The Citybreakers, Maya, The Teachers, Overblack și Vertigo, dar și de filme pentru întreaga familie în aer liber, ateliere muzicale, creative și de dans.
Academia Muzicală Soundbox a susținut concerte și workshop-uri de voce și pian, cei mici au putut participa la ateliere de realizare a instrumentelor muzicale, iar chitariștii din oraș s-au întâlnit la evenimentul ce și-a propus să devină o tradiție la festival: Întâlnirea Chitarelor.
La FEEL GOOD STAGE, susținută de Majorel, distracția a început încă din timpul zilei de joi, alături de Vinyl, Rum, Tapas & Wine – VRTW, UNUM, Tupeu Crew și DJ Dex & Guests și a continuat, în serile de vineri și sâmbătă, la Aftăr Hours cu UFe și UNUM.
Tot în cadrul festivalului, la Cinema Astra din Brașov au avut loc mai multe proiecții de filme muzicale și documentare biopics despre viața legendarilor Aretha Franklin, Whitney Houston, Prince, Tina Turner, Ray Charles, Elvis, Pink Floyd și David Bowie.
Ultimele două zile ale festivalului au adus la Bisericile Fortificate din Prejmer și Bod două concerte de gospel care au mers direct la sufletul publicului, iar Sharrie Williams și trupa sa de acompaniament au fost răsplătite cu minute în șir de aplauze și zeci de îmbrățișări la final.
În acest an, Brașov Jazz & Blues Festival și-a propus să aducă la un loc nu numai comunitatea locală, dar și spațiile Horeca participante în mod activ la festival, fie găzduind evenimentele festivalului, fie oferind reduceri între 10% și 20% pe perioada festivalului pentru posesorii de abonamente sau de bilete.
Ediția de anul acesta a Brașov Jazz & Blues Festival a strâns peste 20.000 de persoane care s-au bucurat de concertele din cele șapte locații și care au participat la activitățile propuse de organizatori.
Fotografii: Florin Ghioca.
Brașov Jazz & Blues Festival este un eveniment organizat de Asociația Culturală Fanzin, finanțat de Consiliul Județean Brașov și cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov și de Ministerul Culturii.
Cu sprijinul: Institutului Italian de Cultură București, Centrului Cultural German Brașov, Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR).
Partener culinar: Sergiana Poiana Mărului
Mașina festivalului: Ford
Berea oficială a festivalului: Bere Czell
Sponsori: Zizin Ape Naturale Minerale, Bilka, Radisson Blu Aurum Hotel Brașov, Farmec, Karpaten Turism, Majorel, Elmas, Elecon, Cotnari, Pepiniera Brazi Argintii.
Parteneri: Cinema Astra, Deane’s Irish Pub & Grill, Juno Wine Garden, Biserica Fortificată Bod, Biserica Fortificată Prejmer, Academia de Muzică Soundbox, Agenția Metropolitană Brașov, Asociația de Treabă, Swing Dance Academy, Asociația pentru Instruire în Situații de Urgență – USVAR, Comprest, Decât O Dubă, Romarg, Voluntariat Brașov, Biletebrasov.ro
Parteneri Media: TVR Cultural, Rock FM, Zile și Nopți, Cărturești, IQads, Spotmedia.ro, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, Suplimentul de Cultură, Bookhub, Capital Cultural, Semne Bune, Unica.ro, Happ.ro, Sunete, Infomusic, Festivalism, Trăiește Muzica, Biz Brasov, fwdBv, Transilvania Expres, mytex.ro.