Dela0.ro: 60% dintre inspectorii școlari generali participă la alegerile locale pe listele PNL

Dela0.ro: 60% dintre inspectorii școlari generali participă la alegerile locale pe listele PNL

60% dintre inspectorii școlari generali participă la alegerile locale de pe 27 septembrie pe listele PNL.

Site-ul Dela0.ro notează că de când este în funcție ministrul Educației, Monica Anisie, a schimbat 85% dintre oamenii din conducerile inspectoratelor școlare județene. Asta înseamnă că a înlocuit 36 de inspectori generali.

Conform informațiilor publicate de jurnaliști, 25 dintre aceștia sunt pe liste pentru alegerile locale de pe 27 septembrie și candidează pentru a fi consilieri locali sau județeni.

ADVERTISING

Conform sursei citate, în perioada noiembrie 2019-ianuarie 2020 ministrul Anisie a schimbat din funcție 19 inspectori școlari dintr-un total de 42.

Din acel moment și până în septembrie au mai fost schimbați încă 17 inspectori generali, sursa citată spunând că 14 dintre ei sunt apropiați ai PNL.

Comparație cu PSD

Ca o comparație, jurnaliștii spun că la alegerile locale din 2016, când PSD domina în teritoriu, 12 inspectori școlari generali au candidat pe listele social democraților.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇