Daniel Neagoe Dumitru, fost director general al Poştei Române, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 6 ani închisoare cu executare pentru luare de mită.
Decizia instanţei nu este însă definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.
El este acuzat că a cerut bani de la o firmă în schimbul acordării unor contracte privind servicii de curăţenie şi reîncărcare a cartelelor telefonice prepaid.
Procesul a durat trei ani şi jumătate, iar judecătorul care s-a ocupat de acest caz a amânat de 22 de ori pronunţarea sentinţei în dosar.
Conform deciziei instanţei, Daniel Neagoe Dumitru a primit câte 5 ani închisoare pentru 3 infracţiuni de luare de mită. Pedepsele au fost contopite, fiind adăugat un spor de pedeapsă de un an, astfel încât fostul director va executa 6 ani de închisoare.
Pe de altă parte, Daniel Neagoe Dumitru a fost achitat pentru abuz în serviciu, judecătorul invocând o decizie a Curţii Constituţionale din 2017 privind această infracţiune.
De asemenea, a fost încetat procesul penal în legătură cu săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, deoarece fapta s-a prescris.
Tribunalul a mai dispus confiscarea de la fostul director a sumei de aproximativ 575.000 de lei, însă instanţa a lăsat nesoluţionată acţiunea formulată de compania Poşta Română, care se constituise parte civilă în dosar cu sumele de 1.595.739 lei şi 1.267.741 lei.