Vucic își părăsește partidul și înființează „Mișcarea pentru popor și pentru țară”: Voi fi președintele tuturor cetățenilor Serbiei

Vucic își părăsește partidul și înființează „Mișcarea pentru popor și pentru țară”: Voi fi președintele tuturor cetățenilor Serbiei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele sârb Aleksandăr Vucic, care conduce această ţară din Balcani de aproape un deceniu, a demisionat sâmbătă de la conducerea Partidului Progresist Sârb (SNS, conservator) şi a anunţat înfiinţarea unei noi mişcări politice.

Aleksandăr Vucic, în vârstă de 53 de ani, care domină scena politică sârbă, este criticat adesea din cauza unui mod „autocratic” în care conduce ţara şi a acaparării presei şi instituţiilor publice.

După alegerea lui Vucic, în 2012, la conducerea Partidului Sârb al Progresului, al cărui cofondator este, el a obţinut victorii în toate alegerile, ultimele anul trecut, când a obţinut o victorie zdrobitoare.

ADVERTISING

El a condus Serbia mai întâi ca premier, în perioada 2014-2017, după care a fost ales preşedinte în 2017, iar cinci ani mai târziu a fost reales.

În cadrul unui Congres extraordinar al SNS, care se desfăşoară la Kragujevac (centru), el a dat asigurări că nu va părăsi SNS.

„Orice aţi face, voi fi mereu cu voi şi alături de voi”, a declarat Aleksandăr Vucic, într-un discurs transmis în direct de televiziunile sârbe.

„Cred că este necesară o abordare uşor diferită, pentru a uni un număr mai mare de forţe care vor să se bată pentru victoria unei Serbii patriotice şi prospere”, a subliniat el.

ADVERTISING

El a anunţat vineri seara, la Belgrad, la o mare adunare - de amploarea unui miting de campanie electorală -, înfiinţarea, la sfârşitul lui iunie, a „Mişcării pentru popor şi pentru stat”, menită să atragă intelectuali, artişti şi alte figuri din ţară.

„Începând de mâine, voi fi (doar) preşedintele tuturor cetăţenilor Serbiei şi nu voi mai fi preşedintele unui partid politic”, a anunţat şeful statului sârb.

Potrivit unor analişti, Aleksandăr Vucic este mai popular decât partidul său, acuzat adesea de corupţie, iar această mişcare nouă i-ar permite să lustruiască blazonul formaţiunii, care ar urma să fie absorbită în noua mişcare.

ADVERTISING

„Acesta este un mijloc de a surmonta crize care ar putea izbucni în SNS”, estimează Bojan Klacar, directorul unui observator independent al alegerilor, CESID.

În plus, „prin înfiinţarea unei noi mişcări, el vrea să-şi asigure alt mandat” politic, potrivit lui Bojan Klacar.

La propunerea lui Vucic, actualul ministru sârb al Apărării, Milos Vucevic, a fost ales la conducerea SNS.

Formaţiunea aflată la putere se confruntă, de aproape o lună, cu o importantă presiune populară, în urma a două atacuri armate soldate cu 18 morţi în ţară, inclusiv nouă elevi la o şcoală în Belgrad.

Zeci de mii de persoane, animate de opoziţie, ies de atunci în stradă, la Belgrad, o dată pe săptămână, în semn de protest faţă de violenţa din presă şi din sfera politică.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇