Festivalul Săptămâna Comediei aniversează 10 ani cu teatru, film, spectacole și concerte în aer liber

Saptamana-Comediei_Brasov-2023

Săptămâna Comediei, unul dintre cele mai îndrăgite și așteptate evenimente culturale tradiționale ale Brașovului, aniversează în acest an 10 ani. Ediția aniversară a festivalului va avea loc în perioada 3-9 iulie, la Teatrul Sică Alexandrescu, la Cinema Astra și în Parcul Central Nicolae Titulescu, fiind alcătuită din trei componente distincte: teatru, film și o secțiune de teatru, concerte și spectacole în aer liber pentru toată familia. Biletele sunt deja în vânzare pe biletebrasov.ro.

Secțiunea competițională de teatru a Săptămânii Comediei aduce în premieră la Brașov 6 spectacole montate nu doar la teatre de stat, dar și venite din zona teatrului independent, care propun publicului un umor de bună calitate în varii forme de declinare și adaptări după texte clasice ale căror valoare și mesaj sunt de necontestat.

Cele 6 spectacole de teatru prezentate în premieră la Brașov care vor descreți frunțile spectatorilor în acest an sunt:

ADVERTISING

După D’Ale, Teatrul Bulandra București (regia Cornel Scripcaru).

Pornind de la textul lui Caragiale, care vorbește despre ipocrizia societății românești – mic-burgheze, în epocă – Cornel Scripcaru actualizează, în această montare, totul: limbaj, evenimente, acțiune, punând însă accentul pe perenitatea măștilor sociale, ce evidențiază aceeași ipocrizie și aceleași tare ale societății româneşti, moderne. 

Tartuffe sau Impostorul, Teatrul Mic București (regia Gelu Colceag).

Tartuffe sau Impostorul de Molière este considerată una dintre cele mai puternice comedii de caracter din literatura mondială, scrisă cu scopul de a denunța fanatismul religios şi ipocrizia practicată de nobilii şi marii burghezi în secolul al XVII-lea. Regizorul Gelu Colceag propune publicului un spectacol de teatru în teatru în care explorează cu subtilitate și inteligență efectele comice produse de intrigă, prin satirizarea ipocriziei, vicleniei şi naivității.

ADVERTISING

Don Juan, Teatrul Nottara București (regia Cristi Juncu).

Între umor negru și ironie amară, între hohote de râs și umbre de tristețe, Don Juan în viziunea lui Cristi Juncu reconfigurează povestea celebrului seducător, demitizându-l și reconstruindu-l, într-o zonă în care copilăria se întâlnește cu cruzimea și puterea de seducție cu refuzul maturizării. 

PICASSO vs. EINSTEIN, Teatrul de Comedie București (regia Teodora Petre).

„O comedie inteligentă și extrem de specială care îmbină umorul american cu elemente de stand-up, de cabaret parizian și sitcom TV în același timp, totul sub amprenta inconfundabilă a imaginației fără margini a genialului actor și dramaturg Steve Martin, în această premieră națională care cucerește deja publicul din toată lumea de aproape 30 de ani”. (Teodora Petre)

Taximetriști, Teatrul Apollo 111 București (regia Bogdan Theodor Olteanu).

ADVERTISING

Doi taximetriști în timpul unei ture de noapte. Bat străzile Bucureștiului împreună cu o mână de clienți. Ar trebui să fie o noapte obișnuită, dar nu e, pentru că suntem la teatru. Așa că avem întâlniri și întâmplări care ar trebui să le schimbe viața. 

Filmul Taximetriști în regia lui Bogdan Theodor este disponibil acum pe Netflix.

California Suite, Teatrul Metropolis București (regia: Andrei Huțuleac).

„California Suite” este o comedie în trei părți despre traiul în comun scrisă de autorul american Neil Simon, care încearcă să răspundă la întrebarea „Ce ne face să rămânem împreună chiar și atunci când toate circumstanțele exterioare arată că ar trebui să o luăm pe căi separate?”

Conform tradiției, juriul secțiunii de teatru va fi format din cinci profesioniști cu expertiză în arta dramaturgică: Maria Zărnescu (teatrolog și critic de teatru), Alina Epîngeac (teatrolog și critic de teatru), Doru Mareș (scriitor, translator și cunoscut critic de teatru), Dan Cogălniceanu (actor și manager al Teatrului Sică Alexandrescu) și Ioan Big (scriitor, jurnalist și analist Pop Culture). 

În Seara de Gală, juriul va acorda 5 premii: Cel mai bun actor, Cea mai bună actriță, Cel mai bun spectacol, Premiul pentru Regie și Premiul Juriului, iar festivalul va fi încheiat cu spectacolul ”Omul zilei” (regia Dan Tudor) al Teatrului Sică Alexandrescu.

Noutatea acestei ediții aniversare este secțiunea de teatru și spectacole în aer liber. Astfel, Parcul Central Nicolae Titulescu va deveni timp de șapte zile scenă pentru artiști, actori, animatori, pantomimi și muzicieni. Publicul se va întâlni aici cu Ada Milea și Apolodor, va reasculta povești românești, va vedea pe scenă farse medievale și spectacole în stilul Commedia dell’Arte sau va cânta alături de artiștii de la Opera Comică pentru Copii din București. 

Programul va include atât spectacole dedicate celor mici, cât și spectacole și concerte pentru toată familia, iar accesul va fi gratuit. 

Secțiunea de film se va desfășura la Cinema Astra, iar programul va include filme pentru spectatorii de toate vârstele. 

Programul complet al festivalului va fi disponibil în curând pe www.saptamanacomediei.ro, iar biletele la spectacolele de teatru au fost puse deja în vânzare pe www.biletebrasov.ro

Organizatori:  Asociația Culturală Fanzin și Teatrul Sică Alexandrescu Brașov;

Proiect cultural finanțat de Primăria Municipiului Brașov;

Sponsori: Zizin Ape Minerale Naturale, Elmas, Coresi Shopping Resort, Elecon, Romarg;

Partener culinar: Sergiana Poiana Mărului;

Parteneri media: Magic FM, Zile și Nopți, fwdBV, BizBrasov, mytex.ro, Transilvania Expres.