Teatrul Ion Creangă anunță începerea campaniei de educație ecologică „Lumea o salvăm doar când reciclăm” realizată în parteneriat cu Green Group, în perioada mai – decembrie a.c. Campania își propune să încurajeze acțiunile de reciclare și să contribuie la creșterea nivelului de reciclare la scară națională, prin intermediul unor activări de responsabilizare asupra mediului, dar și printr-un spectacol de teatru.
România ocupă penultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata de reciclare a deșeurilor municipale, cu doar 14%, potrivit unui infografic al Monitorului Social. În anul 2020, majoritatea statelor UE au atins un procent de 55% de reciclare a deșeurilor de ambalaje, cu excepția României, care nu a reușit să depășească pragul din anul anterior. Astfel, pentru a schimba acest lucru la nivel național, educația ecologică ar trebui să înceapă de la cele mai fragede vârste, acest lucru fiind vital atât pentru ecosistem, cât și pentru noi, oamenii.
„Lumea o salvăm doar când reciclăm” este o campanie de informare care își propune să-i educe și să-i responsabilizeze pe copii și familiile acestora cu privire la importanța reciclării, implicându-i într-o campanie de colectare a deșeurilor din PET și doze de aluminiu, cu scopul de a crea primul spectacol din România realizat din materiale reciclate. Campania va începe pe 15 mai a.c., recunoscută ca Ziua Internațională de Acțiune pentru Climă și se va derula până în luna decembrie a.c., în două etape: prima etapă va avea loc în perioada mai - septembrie, iar a doua etapă, în perioada septembrie - decembrie. Activitățile din cadrul acestei campanii vor avea loc în mai multe locații: Sala Mică (Str. Biserica Amzei 21-23), Sediul administrativ al Teatrului (Str. Gen. Constantin Budișteanu 24), Sala Mare (Str. Piața Amzei 13), dar și online, pe platformele de social media ale teatrului și pe www.teatrulioncreanga.ro.
Astfel, în prima etapă a campaniei, un container al partenerilor de la Green Group va fi amplasat la Sala Mică și în el se vor strânge ambalaje din PET și doze de aluminiu aduse de public, conform programului de colectare*. Acestea vor fi colectate lunar de către Green Group, trecute prin procesul de reciclare, iar ulterior, din ele se va construi scenografia spectacolului de teatru „Aventurile lui Săgeată”, care va avea premiera în luna septembrie, la Sala Mare a Teatrului Ion Creangă, din Strada Piața Amzei nr. 13. De altfel, containerul va avea forma și aspectul personajului principal din povestea spectacolului, respectiv Săgeată, care reprezintă o minge dezumflată și uzată.
Etapa a doua a campaniei începe odată cu premiera spectacolului „Aventurile lui Săgeată”, respectiv povestea unei mingi dezumflate care ajunge să fie abandonată într-un parc, alături de alte deșeuri care vor fi personificate. Procesul transformării este liantul întregului spectacol, iar copiii vor lua parte la aventura lui Săgeată, care refuză să-și accepte inutilitatea și înfruntă necunoscutul reciclării, dorind să se transforme în ceva util.
În cadrul acestei campanii, pe parcursul celor două etape, vor avea loc mai multe acțiuni de activare și educație ecologică, atât în mediul online, cât și fizic, în locațiile de desfășurare ale proiectului. În acest sens, se vor desfășura și ateliere de educație despre mediu și sustenabilitate pentru a-i face pe copii să înțeleagă mai bine motivul și procesul reciclării, dar și cum prin joc, pot face această acțiune foarte ușor și la ei acasă.
Sloganul campaniei este „Salvează-l pe Săgeată”, deoarece doar prin reciclare putem da o a doua șansă obiectelor pe care nu le mai folosim. Ele vor prinde viață într-un spectacol de teatru, pe scenă, iar spectatorii se vor bucura că au făcut un pas spre a salva lumea prin reciclare, dar și că au luat luat parte la construirea singurului spectacol din România realizat din materiale reciclate. Așa că vă invităm să vă implicați acum pentru o lume mai curată și să îl salvăm împreună pe Săgeată!
Câteva gânduri transmise de Ani Crețu, managerul proiectului, despre ideile care au stat la baza inițierii acestuia, dar și nevoile la care răspunde:
„Cel mai frumos dar pe care îl poate primi un suflet este viața. Viața ia naștere pe acest pământ, care ne este casă pe tot parcursul călătoriei noastre aici. Casa noastră are nevoie de iubire și grijă. Grija începe cu ce urme lăsăm prin trecerea noastră prin această lume. Nu putem controla trecutul, în schimb putem genera viitorul. Viitorul nu ne aparține nouă, ci copiilor noștri. Ca mamă mă preocupă zi de zi felul în care mă implic activ în generarea unui viitor în care urmașii urmașului meu vor trăi. Educația ecologică prin constientizarea nevoii de selectare a deșeurilor pentru reciclare începe încă din primii ani de viață. Ce alt mod mai frumos de a ne învața copiii ce este colectarea deșeurilor am fi putut găsi dacă nu printr-o astfel de campanie? Teatrul este locul în care copiii cresc frumos. Teatrul este locul în care copiii se educă pentru viață. Teatrul devine locul în care conștientizăm și ne implicăm activ în crearea unei lumi mai curate prin reciclare. Noi suntem responsabili de prezent și viitor!”
Mesajul managerului Teatrului Ion Creangă, Gabriel Coveșeanu, despre importanța proiectului:
„Consumerismul este astăzi un fenomen global. Continuăm să cumpărăm lucruri pentru a le folosi o scurtă perioadă de timp, iar apoi, le aruncăm în detrimentul unora noi. Condamnăm obiectele la o moarte anticipată care, de cele mai multe ori nu este necesară. Suntem conștienți că nu vom putea schimba imediat pe toată lumea, dar odată cu acest proiect aș vrea să începem să le vorbim copiilor despre importanța de a recicla obiectele, nu a le arunca, cu gândul că ei la rândul lor vor acționa în jur. Educația ecologică trebuie să înceapă de la cele mai fragede vârste, însă nici în cazul părinților, nu este prea târziu. Suntem responsabili cu toții pentru lumea în care trăim, iar dacă vrem să avem un viitor mai curat trebuie să ne implicăm acum, de azi.”
De asemenea, din partea partenerilor noștri, directorul general GreenWEEE, companie membră Green Group, Marius Costache, transmite mesajul său privind acest proiect:
„Educația și reciclarea creează o comunitate mai curată, mai sănătoasă și mai sustenabilă. Prin acest proiect, împreună cu Teatrul Ion Creangă, dorim să promovăm un mesaj puternic de reutilizare, reciclare și durabilitate și să contribuim la creșterea gradului de conștientizare a deșeurilor asupra noastră.
Jucăriile electrice și electronice, PET-urile, dozele de aluminiu fac parte din viața copiilor noștri. Ei sunt, în primul rand, cei mai buni ambasadori pentru un mediu curat și trebuie să afle, să vadă și să simtă cum și cele mai simple lucruri pe care le folosesc zilnic pot fi reutilizate și transformate în ceva frumos și util.
Ne bucurăm să furnizăm Teatrului materiale reciclate, iar acest lucru nu numai că va reduce risipa, dar va promova o gândire sustenabilă și creativă în rândul publicului. Suntem convinși că prin efortul nostru colectiv, putem face o diferență semnificativă în lupta împotriva poluării.”
*PROGRAM DE COLECTARE
Între 16 mai și 2 iulie, colectarea se va efectua la Sala Mică a Teatrului Ion Creangă (Str. Biserica Amzei 21-23), conform următorului program:
16 – 19 mai | 16:00 – 19:00
20 – 21 mai | 09:00 – 12:00
23 – 25 mai | 16:00 – 19:00
27 – 28 mai | 09:00 – 12:00 & 16:00 – 19:00
01 – 04 iunie | 09:00 – 12:00 & 16:00 – 20:00
06 – 09 iunie | 16:00 – 20:00
10 – 11 iunie | 09:00 – 12:00 & 16:00 – 20:00
13 – 16 iunie | 16:00 – 20:00
17 – 18 iunie | 09:00 – 12:00 & 16:00 – 20:00
20 – 23 iunie | 16:00 – 20:00
24 – 25 iunie | 09:00 – 12:00 & 16:00 – 20:00
26 – 30 iunie | 16:00 – 20:00
01 – 02 iulie | 09:00 – 12:00 & 16:00 – 20:00
Între 3 iulie și 3 septembrie, colectarea se va efectua la Sediul administrativ al Teatrului Ion Creangă (Str. Gen. Constantin Budișteanu 24), conform următorului program:
03 iulie – 03 septembrie | 09:00 – 17:00
TEATRUL ION CREANGĂ
Teatrul Ion Creangă este o instituție publică de cultură din București, care de-a lungul celor 58 de ani se implică în educația copiilor prin programul repertorial propus, dar și prin intermediul evenimentelor și proiectelor pe care le organizează ori cărora li se alătură. Din dorința de a răspândi spiritul civic în rândul micilor spectatori, Teatrul Ion Creangă organizează pentru prima dată o campanie de responsabilizare cu privire la educația despre mediul înconjurător și sustenabilitate, împlicându-i pe cei mici în acest proces de conștientizare a importanței reciclării pentru mediul înconjurător și natură.
GREEN GROUP
GreenGroup este singurul grup de reciclare din Europa Central-Est, cu fabrici în România, Lituania și Slovacia, având peste 20 de ani de activitate. Green Group are o contribuție importantă în recuperarea materialelor provenite din deșeuri și la atingerea țintelor de reciclare ale României atât pentru deșeurile din plastic (PET), deșeuri de ambalaje de sticlă, cât și pentru Deșeuri de Echipamente Electrice și Electronice (DEEE).
Partener principal: Green Group
Parteneri: Editura Didactica Publishing House, Entertix, Societatea de Transport București
Parteneri media: Radio Europa FM, Radio România Cultural, Radio București FM, Agerpres, Zile și Nopți, Spotmedia, BookHUB, GoKid, Forbes Kids, Paptot, Qbebe, Moderndads.ro, Cult-ura.ro, Theatrum
Monitorizare media: mediaTRUST
Campanie recomandată de Radio Itsy Bitsy FM