Nevoia de stabilitate pare că ne împinge să vorbim despre ”noua normalitate”, iar munca remote este o piatră de temelie pentru aceste discuții. Asta pentru că permite anumitor companii să-și continue activitatea într-o perioadă în care #stămacasă transcende social media și devine realitate (cu provocările și satisfacțiile aferente).
Ne-am demonstrat că lucrul de acasă – chiar și pentru perioade mai lungi – e posibil în cazuri de urgență majoră. Așa că pe viitor vom recurge la această metodă ori de câte ori va fi nevoie.
Pandemia ne-a oferit deja multe lecții - despre noi, despre business, despre viață, despre familie, despre prieteni și despre priorități. Și cu siguranță o va face în continuare. Pentru că schimbările pe care am fost nevoiți să le facem au fost atât de rapide și profunde încât nu au cum să nu lase urme. Și nu doar la nivel individual, ci și societal. A fost, este și va fi un element perturbator pentru generațiile actuale.
Prin urmare, oare nu cumva ar trebui să discutăm despre elefantul din cameră: când o să recunoaștem că nu contează DE UNDE muncim, ci CUM?
Așadar, când o să punem cu adevărat calitatea muncii pe primul plan?
”Reușitele profesionale depind în mare măsură de calitatea condițiilor din context, indiferent de locul fizic în care ești”
”Merg la muncă” - munca este percepută de obicei ca fiind un loc în care mergem (inclusiv din punct de vedere gramatical). Ceea ce e paradoxal, dacă stăm să ne gândim, căci munca e ceva ce faci. Vremurile s-au schimbat atât de mult încât foarte puțini mai ies la pensie după o viață întreagă lucrată la același angajator, o parte semnificativă a joburilor se poate face remote, iar tehnologia, interdependența și globalizarea ne schimbă modul în care trăim și muncim.
Deci care ar fi cei mai importanți factori de care depind calitatea și succesul muncii? Viorel Panaite, Managing Partner Human Invest & Ken Blanchard România, este unul dintre cei care cred că acestea depind în primul rând de calitatea condițiilor din jur: cele fizice (calitatea infrastructurii și a mijloacelor tehnice, calitatea sistemelor și a proceselor de lucru etc.), cele psihologice (calitatea culturii organizaționale, calitatea susținerii și cooperării cu colegii, calitatea relației cu managerul direct etc.).
”Din această perspectiva, da – succesul muncii depinde de calitatea condițiilor oferite de cei pentru care muncesc, de locul unde muncesc, din toate punctele de vedere de mai sus”, precizează Viorel Panaite pentru SpotMedia.ro.
L-am rugat să elaboreze puțin în jurul expresiei curente “merg la muncă”.
”Conectarea la activitățile profesionale înseamnă de fapt că <<merg la muncă>> indiferent unde mă aflu fizic. Îmi aduc aminte la finalul anilor ’90 că expresia <<Ce mai faci?>> cu care începeam în trecut o conversație folosind telefonia fixă, fusese în acei ani cu entuziasm înlocuită de expresia <<Unde ești?>>.
Cunosc oameni care în perioada de izolare de acum se îmbrăcau, se încălțau și se aranjau exact ca și cum ar merge la muncă la biroul lor fizic, deși toată ziua lucrau de acasă, în video-conferințe.
În funcție de natura activităților profesionale pe care fiecare din noi le desfășoară, dădeam deja de mai mulți ani un sens propriu și personal <<mersului la muncă>>: unii urcau în mansarda casei sau a blocului pentru a face programare software, alții se mută în aceeași locuința într-o cameră destinată activităților profesionale (poți să spui că nu <<merge la muncă>>?), alții făceau repetiții pe scene din baruri sau erau mereu prin hoteluri și avioane – tot pentru muncă; alții aveau deja biroul în mașină 5 – 6 zile/săptămână.
Pentru unii dintre noi, viața profesională se întrepătrundea mai mult cu cea personală, pentru alții – mai puțin. Cum am mai spus, reușitele profesionale depind în mare măsură de calitatea condițiilor din context, indiferent de locul fizic în care ești”, a explicat Viorel Panaite.
Pas cu pas
Activitățile noastre profesionale se desfășoară în baza unor contracte: de muncă, de prestări servicii, de management etc. Bazându-se pe propriile experiențe și plecând de la nenumăratele proiecte de dezvoltare organizațională pe care le-a desfășurat până acum, Viorel Panaite a observat că multe din disfuncționalitățile proceselor de conducere a oamenilor apar atunci când se neglijează pașii de baza în leadership, și anume:
- clarificarea așteptărilor reciproce privind modul de lucru,
- monitorizarea și ajustarea lor regulată pentru a menține sănătos și constructiv parteneriatul în care sunt,
- construirea constantă a încrederii conversație-cu-conversație și interacțiune-cu-interacțiune.
”Cele de mai sus sunt elemente indispensabile pentru a învață să apreciem suportul pe care îl primim de la cei din jur, pentru a aprecia evoluția unui individ (fie că este managerul nostru direct sau subordonatul nostru direct), pentru a aprecia valoarea contribuției și a muncii, indiferent de unde este ea realizată.
Unii vor să înceapă un proces de îmbunătățire reglându-și mai întâi mentalitatea și convingerile, spunând că apoi vor deprinde mai ușor abilități și conversații mai bune. Alții spun că mai întâi vor să deprindă abilități și conversații mai bune, lucru care îi va determina și le va ușura procesul de a adopta noi convingeri.
Răspunsul meu este mereu același: nu contează de unde începi, fă niște pași, bucură-te de progresele pe care reușeșți să le vezi, mergi din aproape-n aproape, testează, tatonează și vezi ce ți se potrivește ție ca să evoluezi”, punctează Viorel Panaite.
Dacă munca e ceva ce facem și nu un loc în care ne ducem, care sunt lucrurile de care au nevoie angajații astfel încât să-și desfășoare activitatea de oriunde?
Orice loc de muncă care oferă condiții în care oamenii simt că își pot cultiva nevoia de autonomie, nevoia de relații de calitate și de apartenență la un scop nobil, nevoia de progres și de evoluție profesională poate atrage oameni foarte buni, iar locul fizic în care își desfășoară activitatea să nu conteze prea mult, crede Viorel Panaite.
Iar pentru a-și adapta cât mai bine procesele operaționale (inclusiv procesele de leadership) pentru un grad mai mare de telemuncă, el sugerează organizațiilor să pornească de la o întrebare-cheie: Cum să-mi structurez și să-mi adaptez procesele și conversațiile de stabilire a obiectivelor, cele de monitorizare și de lucru, cele de “performance management” pentru a cultiva sentimentul de autonomie, de progres profesional și de conectare?
Să privim relațiile de muncă ca pe niște parteneriate
Într-un fel sau altul, cu toții muncim pentru cineva, suntem cu toții angajații cuiva. Tocmai de aceea, Viorel Panaite ne încurajează să privim relațiile de muncă prin prisma filozofiei de parteneriat, în cadrul căruia responsabilitățile sunt aceleași pentru fiecare dintre părți.
Astfel, partenerii trebuie să se asigure că au avut o conversație bună privind așteptările reciproce în procesul de lucru:
- au agreat de la început cum își cer reciproc feedback?
- au agreat cum își cer reciproc ajutor și cum se susțin reciproc?
- au agreat cum “să se tragă de mânecă” reciproc atunci când nu își mențin angajamentele pe care și le-au luat unii față de alții?
Când aceste condiții contractuale nu sunt stabilite de la început, cooperarea este obositoare și dificilă, indiferent de locul fizic de muncă, avertizează Viorel Panainte. El mai spune că fiecare din parteneri este responsabil pentru aceste clarificări – indiferent că se numește manager sau nu.
”Mentalitatea de partener și competențele necesare de a construi și de a lucra ca partener au puterea de a ridica standardul calității muncii și de a crește relevanța contribuției oamenilor, de a crește nivelurile lor de responsabilitate și de dedicare. În plus, scad costurile de supervizare și de management – oriunde am lucra fiecare dintre noi!”, concluzionează Viorel Panaite.