Alimentaţia corectă şi echilibrată este necesară ca să ai grijă de sănătatea ta, dar şi pentru a avea un tonus bun şi energie pentru a-ţi desfăşura activităţile. Cea mai bună soluţie ca să te hrăneşti echilibrat este să îţi prepari în casă o bună parte din mesele săptămânale. De ce? Ei bine, atunci când tu prepari mâncarea de la zero, deţii control absolut asupra cantităţii de ingrediente pe care o foloseşti şi a tipului de ingrediente pe care îl alegi.
Un bun exemplu sunt dulciurile. Dacă cele din comerţ au cantităţi de zahăr pe care nu le poţi controla, atunci când faci o prăjitură de casă, tu decizi cât zahăr pui, ce fel de zahăr pui, dar şi ce alte arome foloseşti.
Din fericire, în ziua de astăzi există o mulţime de metode prin care poţi găti rapid chiar la tine acasă, fără să trebuiască să sacrifici timp preţios şi energie.
Află câteva sfaturi utile pentru a găti rapid, gustos şi hrănitor:
Foloseşte o oală sub presiune
Atunci când vrei să găteşti rapid, trebuie să te foloseşti de toate ustensilele şi aparatele care te pot ajuta să îţi atingi scopul. Oala sub presiune este una dintre cele mai versatile şi accesibile ustensile pe care le poţi alege. Cu ajutorul ei, mâncarea va fi gata mai repede, deoarece nu există pierderi de căldură, iar temperatura folosită este foarte înaltă.
O poţi folosi pentru a fierbe carne, pe care mai apoi să o foloseşti în salate, pentru a pregăti amestecuri de legume, dar şi supe sau ciorbe. Pe altex.ro vei găsi o oală sub presiune la preţuri avantajoase, pentru a putea găti uşor şi rapid.
Inspiră-te din locurile potrivite
Dacă îţi doreşti să găteşti rapid şi cu ingrediente sănătoase, atunci este o idee bună să te inspiri din locurile potrivite. Pe internet, dar şi pe reţelele sociale vei găsi mii, chiar zeci de mii de reţete şi idei de gătit. Totuşi, nu toate vor fi potrivite pentru tine. Cauta site-urile şi influencerii care îţi oferă reţete pentru mâncăruri sănătoase, cu puţine ingrediente, care sunt gata cât ai clipi.
Mănâncă fructe şi legume proaspete
Fructele şi legumele proaspete sunt o sursă minunată de micronutrienti şi fibre. Ai nevoie de fibre pentru o digestie corectă, dar şi de vitamine şi minerale. Astfel, ca să mănânci hrănitor, fără să pierzi ore în şir, include fructele şi legumele proaspete în alimentaţia ta. Acestea pot completa o masă compusă din surse bune carbohidraţi şi proteine sau pot fi o gustare fresh.
Încearcă să pregăteşti mesele în avans
Dacă nu vrei să petreci ore în şir în bucătărie, zi de zi, atunci este o idee bună să îţi pregăteşti mesele în avans. Poţi pregăti mese pentru 2-3 zile sau chiar mai mult. Alege reţete hrănitoare şi echilibrate, pe care să le găteşti, fără produse semipreparate.
Să găteşti rapid şi hrănitor nu este un ţel de neatins. Cu soluţiile potrivite, poţi să ai o alimentaţie echilibrată, fără să îţi petreci fiecare zi în bucătărie.