Avertizări de vijelii și un cod galben de ploi torențiale. Cum va fi vremea în București

Avertizări de vijelii și un cod galben de ploi torențiale. Cum va fi vremea în București

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, valabilă până miercuri seara în zone din patru judeţe situate în partea de sud-est a ţării, precum şi o informare de precipitaţii şi vânt, ce vizează majoritatea regiunilor până joi.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 18 aprilie, ora 22:00 – 19 aprilie, ora 18:00, în Dobrogea şi sud-estul Munteniei vor fi ploi ce vor avea şi caracter de aversă şi, mai ales prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 25 – 30 l/mp şi, izolat, de peste 40 l/mp. Codul galben va fi valabil pentru judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa şi Tulcea.

ADVERTISING

De asemenea, începând de marţi de la ora 18:00 până joi, la ora 20:00, va intra în vigoare o informare de ploi moderate cantitativ şi intensificări ale vântului. Astfel, în intervalul menţionat, local şi temporar, va ploua în centrul, sudul şi estul ţării. Se vor acumula cantităţi de apă de 10 - 15 l/mp, îndeosebi în zonele de deal şi de munte. Pe arii restrânse, mai ales pe parcursul zilei de joi (20 aprilie), vor fi descărcări electrice şi grindină.

În Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, la altitudini de peste 1.700 de metri, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea unele intensificări în estul şi sud-estul teritoriului, precum şi în zona montană înaltă, în general cu viteze de 45 - 55 km/h.

ADVERTISING

Prognoza pentru București

În Capitală, vremea va continua să fie ploioasă până joi seara, iar valorile termice nu vor trece de 18 grade pe timpul zilei, respectiv de 9 grade, pe durata nopţilor.

Potrivit ANM, în intervalul 18 aprilie, ora 18:00 - 20 aprilie, ora 20:00, în Capitală, cerul va avea înnorări, temporar va mai ploua şi se vor acumula cantităţi de apă în medie de 5 - 10 l/mp.

Ploile vor avea şi caracter de aversă, iar mai ales în după-amiaza zilei de joi vor fi posibile şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperaturile maxime vor fi de 16 - 18 grade, în timp ce minimele se vor încadra între 6 şi 9 grade.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇