Ministerul Dezvoltării cere Guvernului să aprobe un proiect de ordonanță de urgență prin care să fie alocate peste 760 de milioane de lei pentru reparațiile necesare la planșeul de beton care susține Piața Unirii, care riscă să se prăbușească din cauza stării avansate de degradare.
În nota de fundamentare citată de G4Media, este citată o expertiză realizată în 2022 de Primăria Sectorului 4 care arată că planșeul este „într-o stare avansată de degradare … care poate avansa rapid” și „se impun o serie de lucrări de intervenție pentru a evita un eventual colaps nedorit al structurii sau a unor părți din aceasta”.
„Menținerea situației actuale a planșeului Unirii expune populația la riscuri semnificative care afectează drepturile fundamentale la viață și la integritate fizică, garantate de Constituția României, fapt dovedit prin expertiza mai sus menționată, conform căreia degradările pot avansa rapid și pot genera colapsul total sau parțial al planșeului”, se mai arată în nota de fundamentare.
Planșeul de beton care acoperă râul Dâmbovița pe toată lungimea Pieței Unirii a fost construit în anii 1940-1950. Deasupra sa este construit Pasajul Unirii iar sub se află stația de metrou.
În ianuarie anul acesta, plafonul s-a surpat în două locuri, la intersecția străzii Halelor cu Splaiul Independenței și la intersecția bulevardelor Corneliu Coposu și I.C. Brătianu. În cel de-al doilea caz s-a spus că de vină e o conductă de apă pluvială a Apa Nova, veche de aproximativ 40 de ani, în care au apărut fisuri.
Primăria Sectorului 4 anunțase ulterior că are studiul de fezabilitate pentru planșeul Unirii gata și că urmează procedurile de lansare a licitației publice, astfel încât lucrările să poată începe în vara lui 2024.
Motivul pentru care Ministerul Dezvoltării cere cei 763.353.087 de la bugetul de stat este că cel local nu are cum să susțină o investiție de acest nivel. Totuși e neclar de ce e nevoie să fie emisă ordonanța de urgență, dacă lucrările vor începe peste mai bine de un an.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla în final și mai ales când, dacă ne uităm că alte două expertize făcute în 2014 și 2017 de Primăria Capitalei avertizau că plafonul Unirii trebuie fie demolat și construit de la zero, fie demarate urgent reparații capitale.