Guvernatorul statului Florida a promulgat o lege legată de avort care l-a înfuriat pe Biden: E exagerată și periculoasă!

Guvernatorul statului Florida a promulgat o lege legată de avort care l-a înfuriat pe Biden: E exagerată și periculoasă!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis – considerat principala ameninţare pentru candidatura lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale din 2024 – a promulgat joi seară o lege adoptată chiar în cursul aceleiaşi zile de Congresul local, prin care este interzis avortul dacă vârsta sarcinii este mai mare de şase săptămâni, relatează ABC News.

Legislaţia anterioară a statului prevedea interzicerea avortului de la vârsta de 15 săptămâni a sarcinii. 

Florida este statul unde Donald Trump îşi are reşedinţa de la Mar-a-Lago, iar fostul preşedinte luptă pentru influenţă cu guvernatorul Ron DeSantis. Acesta doreşte să candideze şi el pentru nominalizarea republicană la alegerile prezidenţiale din 2024 şi este considerat un star politic în ascensiune.

"Suntem mândri să susţinem viaţa şi familia în statul Florida", a declarat DeSantis. "Aplaud legislativul pentru că a adoptat Legea privind protecţia bătăilor inimii, care extinde protecţia pro-viaţă şi oferă resurse suplimentare pentru mamele tinere şi familii", a transmis Ron DeSantis într-un comunicat.

ADVERTISING

El anunţase deja că va promulga neîntârziat legea care interzice avortul la şase săptămâni.

Casa Albă a calificat joi proiectul de lege drept "exagerat şi periculos", adăugând că interdicţia "se opune libertăţilor fundamentale şi nu este în concordanţă cu opiniile marii majorităţi a populaţiei din Florida şi din toate Statele Unite".

Legea din Florida prevede excepţii pentru cazurile în care viaţa sau sănătatea femeii este în pericol şi pentru cazurile de viol sau incest, în anumite condiţii. Dar chiar şi cu interdicţia actuală în vigoare, Florida are mai puţine restricţii în comparaţie cu statele vecine.

Proiectul de lege a fost adoptat joi în Camera Reprezentanţilor din Congresul local cu 70 de voturi pentru faţă de 40 împotrivă. Textul de lege trecuse deja de Senat săptămâna trecută, tot cu un vot categoric, de 26 la 13.

AVORTUL A DEVENIT O TEMĂ POLITICĂ PUTERNICĂ ÎN SUA

ADVERTISING

Sprijinirea unor restricţii mai severe în cazul avortului ar putea implica riscuri politice pentru DeSantis, scrie Reuters. Avortul a apărut ca o temă politică puternică în SUA după ce Curtea Supremă a anulat anul trecut hotărârea Roe vs. Wade, prin care se recunoştea dreptul constituţional la avort. Sondajele arată că sprijinul pentru dreptul la avort i-a ajutat pe democraţi să-i depăşească pe republicani în alegerile parţiale de la mijlocul mandatului, care au avut loc în noiembrie.

Un sondaj Reuters/Ipsos finalizat miercuri a constatat că aproximativ 50% dintre americani se opun cu tărie sau într-o oarecare măsură unei interdicţii naţionale a avortului la şase săptămâni, inclusiv 44% dintre republicani. Acelaşi sondaj a arătat că 43% dintre republicani au declarat că este mai puţin probabil să voteze pentru un politician care susţine limitarea accesului la avort.

ADVERTISING

Dezbaterile asupra măsurii din Florida au durat câteva ore joi. Susţinătorii republicani ai proiectului de lege au declarat că legea protejează sănătatea femeilor prin excepţiile prevăzute pentru sarcinile periculoase şi au insistat că medicii nu ar trebui să ezite să efectueze avorturi pentru salvarea vieţii, aşa cum permite legea.

"Avem ocazia de a conduce dezbaterea naţională despre importanţa protejării vieţii şi de a oferi fiecărui copil oportunitatea de a se naşte", a declarat reprezentanta republicană Jenna Persons-Mulicka, una dintre susţinătoarele proiectului de lege.

Democraţii au declarat că proiectul de lege dăunează femeilor şi i-au acuzat pe rivalii republicani că dau prioritate convingerilor religioase şi mizei politice în detrimentul sănătăţii alegătorilor lor.

Pacientele din sud-estul Statelor Unite vin în Florida pentru a-şi întrerupe sarcina de când Curtea Supremă a SUA a eliminat dreptul federal la avort, pentru că majoritatea celorlalte state din regiune au interzis deja procedura în stadii incipiente ale sarcinii.

O PILULĂ ANTIAVORT, ÎN CENTRUL UNEI BĂTĂLII JURIDICE

Toate aceste evoluţii vin şi în contextul unei polemici şi lupte juridice între Casa Albă şi justiţia conservatoare în legătură cu o pastilă antiavort.

Procurorul general al SUA, Merrick Garland, a declarat joi că Departamentul de Justiţie va cere Curţii Supreme să intervină pentru a opri restricţiile impuse de un judecător federal asupra pilulei de avort cu mifepristonă, administraţia preşedintelui Joe Biden încercând să apere accesul la acest medicament.

Mifepristona, moleculă aprobată de agenţia americană pentru medicamente (FDA) în 2000, este utilizată în combinaţie cu un alt medicament, misoprostol, pentru a efectua avorturi pe cale medicamentoasă - o metodă care reprezintă mai mult de jumătate din toate avorturile din SUA.

Curtea de Apel a celui de-al 5-lea Circuit al SUA, cu sediul în New Orleans, a suspendat, miercuri, o parte din ordinul dat vinerea trecută de judecătorul districtual Matthew Kacsmaryk din Amarillo, Texas. Decizia judecătorului texan, care ar fi scos medicamentul de pe piaţă prin suspendarea aprobării FDA, a fost luată într-un proces intentat de grupuri anti-avort care doreau să îl interzică.

Cu toate acestea, instanţa de apel din New Orleans a refuzat să blocheze anumite părţi din ordinul lui Kacsmaryk, restabilind unele restricţii privind distribuţia pilulei, care fuseseră ridicate încă din 2016. Pe lângă cerinţa de a efectua trei vizite medicale în persoană pentru ca unei femei să-i poată fi prescris şi eliberat medicamentul, aceste restricţii includ şi limitarea utilizării acestuia la primele şapte săptămâni de sarcină, faţă de 10 câte sunt prevăzute de actuala legislaţie.

Ordinul judecătorului Kacsmaryk urma să intre în vigoare sâmbătă.

Procurorul general Garland încearcă acum să obţină de la Curtea Supremă blocarea în totalitate a ordinului lui Kacsmaryk.

Curtea Supremă are însă o majoritate conservatoare de 6-3.

Experţii în politica de sănătate şi experţii juridici au declarat că decizia lui Kacsmaryk, dacă va fi menţinută, va ameninţa puterea FDA de a reglementa toate medicamentele la nivel naţional şi de a acţiona ca arbitru suprem în ceea ce priveşte siguranţa medicamentelor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇