Luptătorul român Benny Adegbuyi a fost implicat într-un accident grav pe Autostrada A2, în timp ce se deplasa spre Constanța.
Adegbuyi a declarat că o mașină i-a ieșit în față în timp ce circula pe banda a doua și a lovit parapetul, iar apoi s-a dus pe contrasens.
Atât el cât și soția sa au scăpat nevătămați, însă mașina cu care se deplasau este daună totală.
"Astăzi, mergeam cu echipa de la Benny Fight Academy spre Constanța, acolo unde o parte dintre elevi participau la un interclub. Pe A2, la km 138, în timp ce circulam regulamentar pe banda 2, o mașină de pe banda 1 a intrat brusc în fața mea, iar eu, pentru a evita coliziunea, am tras de volan și am acroșat parapetul, care ulterior ne-a aruncat pe cealaltă parte a drumului.
Mașina este daună totală, dar cel mai important este că toți care eram în mașină suntem bine, mulțumim lui Dumnezeu. Soția mea Elena are doar o mică problemă la mână și am preferat să facem investigații suplimentare. Am fost la un pas de tragedie, iar mesajul meu este să aveți grijă la volan pentru că neatenția, chiar și pentru o singură clipă, vă poate costa viața atât pe voi, cât și pe cei dragi", a spus Benny pentru Gsp.ro.