Prima săptămână a lunii aprilie este dedicată celor patru reprezentații din zilele de 6, 7, 8 și 9 ale producției spectaculoase cu „Rigoletto” de G. Verdi, în viziunea marelui regizor de origine australiană Stephen Barlow, cu o scenografie semnată de artistul grec Yannis Thavoris.
Acţiunea, în libretul original, se petrece la Paris în secolul al XIV-lea. Compozitorul însuşi a fost nevoit să mute acţiunea în Italia în secolul al XVI-lea pentru a respecta restricţiile impuse de cenzură. În montarea de pe scena Operei Naționale București acţiunea a fost plasată de Stephen Barlow la Chicago, la începutul anului 1929; o perioadă „efervescentă”, după cum numeşte regizorul perioada prohibiţiei, o lume condusă de gangsteri şi dominată de jocuri de noroc, contrabandă cu alcool și depravare.
„Am dorit să găsesc un timp şi un loc diferit, unde putem spune această poveste, pentru a o actualiza şi a o face contemporană, pentru a permite publicului să se identifice mai bine cu personajele”, mărturiseşte Barlow, care este convins că oraşul Chicago din vremea gangsterilor defineşte cel mai bine lumea periculoasă şi întunecată din opera lui Verdi.
Din punct de vedere scenografic Yannis Thavoris a vrut iniţial să redea atmosfera acelei epoci în amănunt, ajungând să creeze o scenografie dominată de culori şi forme detaliate.
„M-am uitat şi la tablouri din acea perioadă şi la ilustraţii de modă colorate, în care erau prezentate materiale din acea perioadă, deci culorile pe care le-am folosit sunt influenţate de tonurile acelui deceniu”, mărturiseşte artistul, iar sursele sale de documentare nu se rezumă doar la atât, Thavoris fiind inspirat şi de scena operei bucureştene, mai exact de zidul din spatele scenei, acele cărămizi vechi şi frumoase, explică Thavoris.
(trailer Rigoletto/ Opera Națională București)
În 2021, Ștefan Pop a putut fi admirat în „Rigoletto” la Teatrul Antico di Taormina, cu Leo Nucci în rolul titular şi Placido Domingo la pupitrul dirijoral, iar la Teatro Comunale ”Luciano Pavarotti” di Modena a participat, în aceeaşi capodoperă verdiană, într-o producţie dedicată memoriei inegalabilului Luciano Pavarotti.
Ştefan Pop a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, catedra de canto, din Cluj-Napoca. După ce a câştigat majoritatea concursurilor naţionale de canto, în anul 2008, la vârsta de 21 de ani, a debutat în rolul Nemorino din opera „L'elisir d'Amore” de Gaetano Donizetti pe scena Operei Naţionale Române din Timişoara şi în opera "Il Matrimonio Segretto" de Domenico Cimarosa, la Opera Maghiară din Cluj-Napoca.
Debutul său internaţional a avut loc în decembrie 2009, la 22 de ani, cu rolul Alfredo din opera ”La Traviata” de Giuseppe Verdi la Teatro dell'Opera din Roma, în producţia regizată de Franco Zeffirelli. Curând a urmat debutul la Opera Naţională Greacă, tot în opera „La Traviata”. În iunie 2014, a debutat în rolul Rodolfo, în varianta de concert a operei „La Boheme”, la „Salle Pleyel” din Paris, alături de Patrizia Cioffi (Mimi). Ştefan Pop a evoluat alături de unii dintre cei mai importanţi artişti de operă.
Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.
Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, BCR
Parteneri: Pop Cola, Phoenixmedia, Euromedia, Cocor, Băneasa Shopping City, Sansha
Parteneri media: Europa FM, Radio România Cultural, Radio România Muzical, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Kanal D, Zile și Nopți, Agerpres, SpotMedia, Ziarul Metropolis, News București, Q Magazine, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, 9am.ro., Kudika, Garbo, QuickNews, CursDeGuvernare, Mediatrust