Celula de Artă inaugurează cea de-a cincea locație - Salonul permanent de la Palatul Bragadiru

Celula de Artă inaugurează cea de-a cincea locație - Salonul permanent de la Palatul Bragadiru

Galeria neconvențională Celula de Artă continuă cucerirea de teritorii în care să faciliteze evadarea lucrărilor de artă din spațiul clasic de consum, pentru a interacționa cu un public nou, care nu obișnuiește să participe la vernisaje. Cea de-a cincea Celulă de Artă în care se multiplică acest organism curajos și experimentalist este salonul permanent de la Palatul Bragadiru, pus la dispoziție grație sprijinului oferit de Bulevart. Vernisajul salonului va avea loc pe 15 martie, începând cu ora 17:00 iar mai multe detalii despre eveniment se pot găsi pe site-ul celuladearta.ro.

Artiștii care expun sunt: Adelina Câmpeanu, Alex Manea, Alexandru Răduță, Călin Mihalache, Daniel Loagăr, Elena Prada, Gabriela Monica Tîrziu, Gizela Popescu, Ioana Cristodorescu, Ioana Norica Popescu, Jamal Louis Kareem, Liana Herea, Marina Bira, Medeea Stănescu, Sebastian Beianu, Silviu Petrescu și Theodor Grigoraș.

ADVERTISING

„Atributul definitoriu al Celulei de Artă este faptul că își asumă riscuri. În spațiile sale au poposit lucrările unor autori consacrați însă cei mai mulți expozanți sunt studenți sau absolvenți ai UNARTE, precum și creatori fără o pregătire formală. De la bun început, misiunea noastră a fost să sprijinim talentele emergente iar unii dintre artiștii cu care am colaborat au devenit, între timp, nume sonore pe scena artei contemporane din România. Criteriul principal în trierea proiectelor este curajul - privilegiem jocul, experimentul, prospețimea și actualitatea temelor abordate și, de asemenea, e important ca lucrările să nu fi fost expuse anterior.

Celula de Artă are în portofoliu, până în acest moment, peste 150 de evenimente organizate, găzduite sau în colaborare, punctând cam toate mediile artistice: pictură, sculptură, mix media, instalație, asamblaj, new media, design vestimentar, performance, live painting, concerte live, lansări de revistă. Multe dintre acestea au fost anume concepute pentru spațiile și încărcătura semantică ale Celulei iar noul salon permanent susține una dintre misiunile noastre – aceea de a-i ajuta pe artiștii emergenți să treacă din spațiul de expunere neconvențional către cel instituțional.” povestesc artiștii din echipa Celulei de Artă.

ADVERTISING

În paralel, în celelalte spații ale Celulei de Artă mai pot fi văzute următoarele expoziții: la Celula de Artă din B-dul Carol, nr. 53, până pe 18 martie, lucrarea NACRE a tinerei artiste Ioana Vîlcu, ce face legătura între universul plin de conotații al nacrelor, vietăți marine care produc perle ca sistem de protecție împotriva amenințărilor la care sunt supuse și specia umană cu promisiunea unei vieți veșnice; tot la Celula de Artă, între 18 martie – 8 aprilie, lucrarea Cu capul în nori, a artistei Medeea Stănescu; până pe 21 martie, la vitrina din incinta galeriei Kulterra (str. Știrbey Vodă 104 – 106), Hidden, seria de portrete realizate de Marina Bira, ce nu reprezintă persoane înțelese în mod individual ci sunt imagini care pierd legatura cu modelul și ne lasă să vedem un subiect non individual care descrie o atitudine universală, creând o imagine cu totul nouă; tot până pe 21 martie, de astă dată la Art Machine (Cărturești Parklake), colecția Feminin, ce reunește 100 de cartoline unice, realizate manual de către 6 artiste talentate reprezentate de două galerii de artă ale Bucureștiului, Celula de Artă și Săfițicuminți.

ADVERTISING

Celula de Artă a debutat în 2017 ca un spațiu cu deschidere stradală, ce și-a propus să permită lucrărilor să evadeze din spațiul clasic al galeriei, pentru a interacționa cu un public nou, care nu obișnuiește să participe la vernisaje; și în acest context, nemaiexistând o barieră fizică și temporală între obiectul de artă și privitor, se creează un dialog liber, direct și nonconformist.

Galeria vine în sprijinul creației contemporane în ariile tematice ale artelor vizuale și încurajează dezvoltarea de noi forme de expresie artistică accesibilă la orice oră, în spațiul-vitrină de pe B-dul Carol nr. 53, pentru publicul stradal. Cu o prezență de peste 5 ani (2017 - 2023) pe scena artei din București, Celula de Artă a susținut peste 150 evenimente (expoziții, performance-uri, live-uri).

Începând cu anul 2022, Celula de Artă și-a extins activitatea în cadrul programului Feat. Kulterra, ce găzduiește ”artă în vizită”, atât propusă de alte galerii cât și de către artiști în mod direct, printr-un Pop-Up Window, dar și într-un spațiu nou inaugurat, Galeria Verticală din incinta curtea Random Space (str. Popa Petre nr. 21) și la ArtSafe, singurul depozit profesional și autorizat de artă și obiecte de colecție din România.

Celula de Arta susține și promovează artiștii emergenți indiferent de vârstă sau pregătire, iar prin activitatea susținută din ultimii 5 ani a influențat modul de percepție în ceea ce privește expunerea obiectelor sau actelor artistice în fața publicului.

Partener strategic: Casa Carol, Kulterra Gallery, Random Space, ArtSafe, Palatul Bragadiru.

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio București FM, Spotmedia, IQads, Zile și Nopți, B365.ro, Happ.ro, Cărturești, Curatorial, Propagarta, Revista Golan, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, The Institute, Zeppelin, Modernism, PRwave, Bookblog, 4arte, Iqool, goingout.ro, bucharest-guide.ro, probucuresti.ro, Munteanu, SMARK.