Revolta umilirii la Serviciul Omoruri: “Știe careva cum miroase carnea de om? Nu vă e rușine așa puțin măcar? Suntem un ghimpe în coasta cuiva” (Document)

Revolta umilirii la Serviciul Omoruri: “Știe careva cum miroase carnea de om? Nu vă e rușine așa puțin măcar? Suntem un ghimpe în coasta cuiva” (Document)

Când autoritățile statului bâjbâiau năucite în bezna tragediei de la Caracal, ordinea și adevărul au început să apară odată cu descinderea la fața locului a oamenilor în salopete albe care au început să scormonească centimentru cu centimentru casa și curtea ororilor, pe și sub pământ.

Erau polițiștii Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei, “pompierii de serviciu” chemați de fiecare dată când nimeni nu mai are soluție. Acestor polițiști le-a fost tăiat sporul de toxicitate, iar conducerea Servicului este cercetată disciplinar pentru acordarea acestui spor .

Decizia a fost luata de șeful Politiei Capitalei, comisarul șef Bogdan Berechet, instigat, spun sursele SpotMedia.ro, de secretarul de stat Bogdan Despescu, care detestă Serviciul Omoruri de pe vremea când era șeful Poliției Române.

Ulterior, printr-un comunicat, Poliţia Capitalei a confirmat că a dispus realizarea verificărilor.

ADVERTISING

"Referitor la verificarea dispusă de către conducerea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi care vizează conducerea Serviciului Omoruri, precizăm că aceasta are la bază o sesizare, transmisă spre verificare structurii de control intern, conform căreia, în trecut, personalul cu atribuţii în întocmirea, vizarea şi aprobarea documentelor privind acordarea unor sporuri specifice serviciului nu le-ar fi întocmit în mod corect", a transmis, luni seară, Poliţia Capitalei.

Conform sursei citate, ”la finalizarea verificărilor, se va analiza rezultatul şi se vor dispune măsuri, în funcţie de situaţia concret înregistrată”.

Scrisoarea deschisă a polițistilor de la Omoruri

Care sunt cauzele acestei decizii au explicat într-o scrisoare deschisă chiar polițiștii de la Omoruri:

“De peste 20 de ani, ofițerii de la Omoruri primesc un spor de toxicitate, care reprezintă 50% din salariul de funcție, calculat acum la nivelul anului 2009. Ăsta e și unul dintre motivele pentru care am reușit să ne selectăm oamenii în fiecare an.

ADVERTISING

Doar că, începând cu luna ianuarie, dintr-o dată, după mai bine de 20 de ani în care nimeni n-a găsit nicio ilegalitate, ni s-a spus că pentru plata acestui spor nu e suficient doar pontajul, ci el trebuie să fie însoțit de acte doveditoare. Adică ofițerul X merge la cercetarea la fața locului 7 ore, îl treci 7 ore, dar trebuie să și dovedești că a stat efectiv acolo 7 ore.”

Trebuie spus că acest spor reprezintă în medie un plus de 700-800 de lei/lunar la leafa. El se acordă în baza unor norme care nu au fost niciodată modificate. Ceea ce a schimbat comisarul șef Bogdan Berechet, prin Serviciul de control intern, este interpretarea lor.

Așa s-a ajuns la solicitarea acelui pontaj practic imposibil de realizat: “Și cam cum credeți că s-ar putea face calculul efectiv pe fiecare polițist în parte? Și să mai vină și cu acte doveditoare. Doar să le puneți GPS-uri.”

ADVERTISING

Pe de altă parte, uneori e chiar imposibil pentru că polițiștii nici macar nu stiu că stau în mediu toxic. Nu întotdeauna știi ce ascunde într-un loc pe care-l cercetezi. Așa cum pot să fii în contact cu o probă toxică și la prelucrarea ei la birou.

„Știe careva cum miroase carnea de om? Carnea de om tăiată, tranșată? Sau cum miroase un prunc ars? Sau cum sare zeama dintr-un cadavru putrefiat? Sau cum e să trăiești cu teama că ai luat hepatită, HIV sau coronavirus, că tot e la modă?

Știe careva cum e să respiri același aer putregăit ore la rând, zile, săptămâni? Sau cum e să auzi fierăstrăul pe coastele cuiva care a fost mamă, fiică, nepoată? Sau cum e să faci saună într-un combinezon din plastic la 50 de grade Celsius printre mărăcini? Nu știu câți dintre voi, cei care ne conduceți, s-au uitat măcar într-un sac negru sau ați tras fermoarul.”, scriu polițiștii de la Omoruri.

Culmea este că aceleași norme pentru sporul de toxicitate sunt valabile și în cazul sporului de antenă, pe care cei de la Omoruri nu-l primesc, și care acoperă folosirea stațiilor de emisie recepție. În cazul sporului de antenă, însă, nimeni nu a cerut vreun pontaj special, nu de alta dar îl primesc și controlorii din Serviciul control intern. Toți, desi nici măcar nu are fiecare câte o stație.

Deci același norme au interpretări diferite doar pentru Servicul Omoruri care nu își mai ia sporul de toxicitate și ai cărui șefi sunt cercetați disciplinar pentru că au trimis spre aprobare pontaje neconforme cu niște reguli care nu există.

"Oare pe cine am mai deranjat acum? Să prinzi un criminal nu înseamnă să stai în costum la birou. De ce nu s-a sesizat nimeni când ne-au trimis la Caracal și am cernut până și rahatul din hazna?

Atunci nu mai eram hoți? Atunci eram buni, să spălăm onoarea tuturor. Nu vă e rușine așa puțin măcar? Să ai niște oameni care au fost mereu dedicați și mereu, mereu cineva să le sufle în ceafă și să-i împungă, să-i timoreze, să-i umilească? Să-i urmarească la fiecare pas? Să ai ceva ce funcționează și cineva să se străduiască atât de tare să distrugă? E de neînțeles și frustrant. E frustrant pentru noi, pentru familiile noastre.”, scriu polițiștii de la Omoruri

Ei amintesc că doar anul trecut au stat cu toții peste program cam 7.000 de ore, nimeni nu și-a luat tot concediul de odihnă. ”Avem o medie de 100-120 de omoruri, tentative și lovituri cauzatoare de moarte pe an. 1.200 de morți suspecte, la care se adaugă 500 de negații. Doar cu cele 500 de negații, anual, Serviciul nostru face o economie la bugetul instituției de 1 milion de lei noi. E un sistem unic în țară implementat tot de noi.”

Nu este prima furtună abătută asupra Serviciului Omoruri. În timpul instrumentării dosarului Gigina și Colectiv, la o zi după ridicarea imunității lui Gabriel Oprea, pe capul lor au fost trimise trei controale concomitente, unul dintr ele, coincidență, direct de la șeful Poliției Române de atunci, Bogdan Despescu.

Actualul secretar de stat a mai trimis un control la Serviciul Omoruri drept "recompensă” pentru prinderea lui Stan Eugen, polițistul pedofil.

După acel caz de altfel, în Serviciul Omoruri a fost înființat Biroul agresiuni sexuale unic în Romania. Din 2011 Serviciul Omoruri are un sigur dosar de omor cu autor necunoscut, din 2018, un record european.

Întâmplător sau nu, chiar în această perioadă la Serviciul Omoruri sunt audiați 200 de pompieri de la ISU București în scandalul imaginilor ascunse de la Colectiv. Și există, spun surse apropiate anchetei, cel puțin două întrebări cheie: a fost activat Planul roșu și câte exerciții multivictime au fost făcute de ISU București până la Colectiv.

SpotMedia.ro a cerut detalii de la conducerea Poliției Capitalei, însă nu a primit niciun răspuns până acum. În schimb, în comunicarea publică, Poliţia Capitalei a precizat că, ”în prezent, toţi poliţiştii Serviciului Omoruri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti primesc toate drepturile financiare prevăzute de legislaţia în vigoare, având la bază documente justificative”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇