Filosoful Mihai Șora a scris, miercuri seară, un text de susținere pentru Svetlana Aleksievici, a cărei libertate e în pericol în Belarus, țară în care abuzurile de putere ale dictatorului Lukașenko continuă.
Redăm textul lui Mihai Șora:
„Totul este o problemă de timp.
“Propoziția aceasta simplă ar putea fi chiar formula Universului dacă nu ar exista matematica să rafineze viziunea noastră asupra lui, asupra lucrurilor înconjurătoare și asupra oamenilor. Dar despre oameni vorbește și istoria, iar inteligibilitatea istoriei – înțeleg: a succesiunilor de fapte – nu ne salvează nici de anacronisme, nici de erori de judecată, nici de dictaturi sau de repetarea, asemenea unei mașinării stricate, imposibil de controlat, a acelorași nesăbuințe. Și tocmai de aceea disciplina numită istorie este, din punctul meu de vedere, mai anevoioasă decât matematica superioară. Și tocmai de aceea propoziția „Totul este o problemă de timp.“ – în simplitatea ei formală – nu are nimic elementar.
Dictatura lui Lukashenka se va prăbuși, e limpede: în secolul XXI, internetul este dușmanul cel mai aprig al regimurilor autoritare. Dar când?
Văd o fotografie în care o tânără ține capul sus și înfruntă un rând întreg de bărbați înarmați până-n dinți, îmbrăcați în uniforme militare, purtând cagule. Sunt voinici și țepeni, plini de mușchi; capul strâns sub cagulă e ridicol de mic în raport cu restul ființei lor anatomice. Lipit de femeie – un băiețel de cinci-șase ani, copilul ei, fără doar și poate. Privirea copilului pare fixată pe arma soldatului care, de sub cagulă, îi vorbește (strigă?) femeii. În plan secund, o altă tânără – singură în fața altor mascați.Are ceva tragic, dar și înălțător fotografia aceasta.
Mi-a amintit de mamele care protestau – cu pruncii lor în brațe, în cărucior sau roind pe lângă ele – în Piața Victoriei. Democrația noastră – așa cum este ea: șchioapă, cu politicieni ignari și corupți, cu baroníi greu de scos din țâțâni – e însă un rai față de ce se petrece, de decenii, în Bielorusia. În șesul existenței morale, eroismul este un apex, punctul suprem al eminenței spirituale. El poate fi actualizat sau poate rămâne în zona potențialului. Nu există distanță mai vertiginoasă decât cea între omul simplu, care își duce traiul de zi cu zi, prins în cotidian ca într-o menghină, și același om care – fulgerător, fără să i-o ceară nimeni, conștient că poate muri în orice moment – irupe în istorie din propriul impuls, iar sacrificiul suprem este, pentru el, la fel de firesc precum orice reflex vital. La întrebarea „Până când?“, omul-erou răspunde fără să stea pe gânduri: „Nu se mai poate!“. Eroii nu se nasc, devin. Dar „devenirea“ aceasta nu cunoaște nici praguri, nici etape; este irupție în timpul liniar al vieții lor și al altora.
Am auzit și eu apelul Svetlanei Aleksievici. Nimic nu este mai important, în clipa de față, decât solidaritatea noastră cu oamenii care luptă pentru libertate în Bielorusia.
Este ceea ce poate face diferența, căci arătându-le că suntem prezenți și că urmărim ce li se întâmplă, nu doar îi sprijinim moral, ci – îndrăznesc să sper – îi ținem în viață, îi apărăm de criminalitatea unui regim dictatorial.