Paracetamolul, cu toate numele sale de pe piață, Tylenol, Panadol ș.a.m.d., încurajează, în viața de zi cu zi, un comportament riscant, arată un nou studiu.
”Pare că face oamenii să aibă mai puține emoții negative atunci când sunt pe cale de a face activități riscante – nu mai sunt așa de speriați”, explică expertul în neurologie Baldwin Way, de la Universitatea de Stat din Ohio, conform Science Alert.
Poate că nu pare mare lucru, dar în SUA - și situația nu e singulară deloc - un sfert din populație ia paracetamol săptămânal, ceea ce face ca efectele să se simtă la nivelul societății, mai explică acesta.
Cercetări anterioare au arătat că paracetamolul nu reduce doar durerile, dar acționează și la nivel psihologic, reducând empatia și chiar îngreunând procesele cognitive.
Studiul de față a arătat că, odată ce ne-am administrat paracetamol, nu mai evaluăm în mod optim riscurile pe care ni le asumăm, pericolele.
Cercetarea, la care au participat, drept subiecți, 500 de studenți, a arătat că o singură doză (de 1.000 de mg, maximum recomandat pentru adulți la o singură doză) are acest efect, după cum se arată în raportul publicat de jurnalul Social Cognitive and Affective Neuroscience.
Citește și Studiu la Oxford: Mierea este mai eficientă decât antibioticele, în anumite cazuri