Două treimi dintre imigranții ajunși în Germania nu erau înregistrați la frontierele UE - raport

Două treimi dintre imigranții ajunși în Germania nu erau înregistrați la frontierele UE - raport

Majoritatea persoanelor care au solicitat azil în Germania pentru prima dată, pe parcursul anului 2022, nu au fost înregistrate de autorităţi la frontierele Uniunii Europene înainte de sosirea lor pe teritoriul german, relevă un raport guvernamental.

Potrivit legislaţiei europene, solicitanţilor de azil care intră ilegal în UE trebuie să li se preleveze amprentele în ţările de sosire şi să fie înregistraţi într-o bază de date europeană, informează dpa.

Însă oficiali ai Biroului Federal German pentru Migraţie şi Refugiaţi (BAMF) au declarat pentru ziarul Welt am Sonntag că această bază de date, denumită Eurodac, nu are informaţii despre două treimi dintre persoanele care au solicitat azil anul trecut, adică pentru 101.000 din 151.277 de solicitanţi de azil.

ADVERTISING

În circa 35.000 de cazuri, solicitanţii depuseseră deja o cerere de azil într-o altă ţară din Uniunea Europeană.

În declaraţii acordate Welt am Sonntag, ministrul de interne al landului Bavaria, conservatorul Joachim Hermann, a criticat alte ţări din UE din perspectiva acestor cifre, afirmând că autorităţile statelor prin care au trecut migranţii în drumul lor către Germania şi-au neglijat obligaţiile.

Herrmann a apreciat că afluxul aparent necontrolat de persoane de-a lungul frontierelor UE reprezintă un risc de securitate în creştere.

ADVERTISING

Fără o mai bună înregistrare şi trasabilitate a cazurilor solicitanţilor de azil, ''mai devreme sau mai târziu va trebui să discutăm din nou despre măsuri de protecţie a frontierelor naţionale", a avertizat oficialul german.

Agenţia dpa aminteşte că în spaţiul Schengen nu se fac controale de rutină, ceea ce înseamnă că oamenii pot trece fără probleme dintr-un stat membru al Schengen în altul. Migraţia este un subiect politic sensibil în UE, care încearcă de ani buni să-şi revizuiască normele privind acordarea de azil, mai scrie dpa.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇