Alexandru Maxim, posibilă mutare la o forță a Turciei, după retragerea lui Gaziantep

Alexandru Maxim, posibilă mutare la o forță a Turciei, după retragerea lui Gaziantep

Alexandru Maxim ar putea primi o veste bună în mijlocul unui ocean de durere în Turcia, acolo unde este legitimat chiar la Gaziantepspor, orașul formației sale, situat extrem de aproape de epicentrul cutremurelor din 6 febuarie, soldate cu peste 28.000 de morți, la ultimul bilanț.

Astfel, având în vedere că Gaziantep a decis să se retragă din campionat, Beșiktaș, campioana Turciei, încearcă să-l ia pe Alexandru Maxim (32 de ani) împrumut până la sfârșitul sezonului.

Ultimul bilanț al cutremurelor din Turcia și Siria. ONU face o predicție sumbră

ADVERTISING

Maxim a fost cel mai bun jucător al lui Gaziantep în ultimii 2 ani, fiind curtat și de Beșiktaș, dar și de Galata și Fener, forțele Turciei așadar.

Președintele Ahmet Nur Cebi și antrenorul Senol Guneș îl vor pe Maxim împrumut până în vară, mijlocașul de 32 de ani având în această stagiune 5 goluri și 10 pase de gol, după cum scrie cotidianul turc Fanatik. Jurnaliștii susțin că negocierile au fost accelerate de fosta echipă a lui Mircea Lucescu.

Clubul românului, aflat într-unul dintre cele mai afectate orașe de cutremurele devastatoare din 6 februarie, a anunțat retragerea din campionat, aceeași decizie fiind anunțată și de Hatayaspor.

ADVERTISING

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!