Orban: În mare, problemele legate de asigurarea manualelor pentru anul şcolar sunt rezolvate

Orban: În mare, problemele legate de asigurarea manualelor pentru anul şcolar sunt rezolvate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Ludovic Orban afirmă că ”în mare” problemele legate de asigurarea manualelor şcolare necesare în anul şcolar 2020-2021 sunt rezolvate, acesta susţinând că mai sunt probleme în ceea ce priveşte asigurarea manualelor şcolare pentru elevii care au trecut în clasa a opta.

”Şi aici am avut probleme tot din cauza modului în care PSD-ul a vrut să modifice sistemul de achiziţii. Vom găsi soluţii astfel încât să existe acces la manuale pentru copii”, a declarat Orban. 

Premierul a precizat că în acest an şcolar vor exista inclusiv manuale online 3D, care sunt mult mai atractive pentru copii.

ADVERTISING

”În mare, cu toate categoriile de manuale, din ceea ce ştiu eu, problema este rezolvată. Într-adevăr, la clasa a opta este o problemă, dar sper să o rezolvăm până la începutul şcolii”, a adăugat şeful Executivului.   

Orban: Şcoala va începe pe 14 septembrie, iar alegerile vor avea loc pe 27. Ideea de amânare e ridicolă

Generaţia care începe clasa a opta în anul şcolar 2020-2021 – prima la care a existat clasa pregătitoare - s-a confruntat la fiecare început de an şcolar cu probleme în ceea ce priveşte asigurarea manualelor. Elevii nu învaţă după vechile manuale şcolare întrucât  s-au produs modificări semnificative în ceea ce priveşte programa şcolară.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇