FIFA a amendat trei naționale prezente la Cupa Mondială de fotbal din Qatar

FIFA a amendat trei naționale prezente la Cupa Mondială de fotbal din Qatar
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Federaţiile de fotbal din Croaţia şi Serbia au fost fost amendate cu 50.000 de franci elveţieni, respectiv 20.000 de franci elveţieni de către FIFA, a cărei Comisie de disciplină s-a reunit miercuri la Doha.

Federaţia internaţională a deschis o procedură disciplinară împotriva instanţei croate în urma insultelor proferate de suporteri contra lui Milan Borjan, portarul de origine sârbă al selecţionatei Canadei, în timpul meciului disputat pe 27 noiembrie la Cupa Mondială, informează AFP.

FIFA a făcut acelaşi lucru în cazul Federaţiei de la Belgrad, din cauza drapelului expus în vestiarul naţionalei sârbe înaintea meciului pierdut în faţa Braziliei (0-2), pe 24 noiembrie, în care Kosovo era inclusă în Serbia.

ADVERTISING

Forul fotbalistic mondial a amendat, totodată, cu 15.000 de franci elveţieni Federaţia din Arabia Saudită, pentru comportamentul echipei sale la meciurile cu Argentina (22 noiembrie) şi Mexic (30 noiembrie), în care jucătorii saudiţi au primit în total şase cartonaşe galbene.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇