Liderii politici din România au reacționat miercuri după ce cancelarul austriac Karl Nahammer și ministrul său de interne Gerhard Karner au anunțat că mențin opoziția față de aderarea României la Schengen la Consiliul JAI de mâine.
Un prim mesaj a transmis premierul Nicolae Ciucă, adresat însă liberalilor, cărora le-a cerut să nu încercare să speculeze negativ politic intern acest moment pentru că astfel ar legitima nedreptatea făcută României. În plus, liderul PNL spune că meciul încă se joacă.
„Dragi colegi, suntem în pragul unui moment istoric pentru România şi pentru PNL. Trebuie să ne ridicăm la înălţimea acestui moment, indiferent de rezultatele votului de mâine, în JAI. Meciul se joacă până la fluierul final. Înainte şi după votul în JAI nu trebuie să dăm ocazia celor care nu ne vor binele să-şi valideze argumentele anti-româneşti”, afirmă Ciucă în mesajul transmis cu o zi înaintea deciziei privind admiterea României în spaţiul Schengen.
Ciucă afirmă că, în acest context, PNL, PSD, UDMR „nu trebuie să se atace reciproc, nici voalat, nici nevoalat, pe tema întrării în Schengen, în niciunul dintre scenariile posibile”.
„Dacă începem să ne certăm între noi, vom valida argumentele iraţionale/politice ale celor care ne vor răul. Nu trebuie să dăm apă la moară duşmanilor României şi ai Europei nici din afară, nici dinăuntru. Toţi cei care speculează politic şi atacă PNL pe acest subiect se descalifică în faţa interesului comun al românilor. Riscul major ar fi ca noi să ne irosim într-o luptă internă, într-un moment în care ar trebui să fim uniţi pentru a atinge obiectivele naţionale, aşa cum românii au fost uniţi în momentele grele ale istoriei. Orice încercare de a specula negativ politic intern acest moment este de fapt o legitimare a nedreptăţii făcute României”, afirmă Ciucă în mesaj.
Apel la unitate interna a făcut și președintele PSD Marcel Ciolacu, care susține că în aceste momente se vede „cine sunt prietenii adevăraţi ai României” şi că dublul standard „nu este şi nu va fi niciodată o valoare europeană”.
„Dreapta europeană trebuie să îşi asume responsabilitatea până la capăt şi să-l convingă pe cancelarul austriac până mâine că România merită în Schengen, aşa cum au făcut-o celelalte familii politice europene. În astfel de momente vedem cine sunt prietenii adevăraţi ai României. Dublul standard nu este şi nu va fi niciodată o valoare europeană”, a afirmat, miercuri seară, Marcel Ciolacu.
El a adăugat că este „încurajator” că doi dintre cei mai importanţi lideri social-democraţi europeni, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, şi comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, „sunt în aceste zile în avangarda eforturilor diplomatice de a convinge Austria să îşi schimbe poziţia în favoarea României”.
„Este clar că dacă România va obţine un rezultat pozitiv acest lucru se datorează şi acţiunilor susţinute ale familiei noastre social-democrate europene, în care PSD este o voce respectată şi puternică. Însă e nevoie de mai mult! Aş vrea ca până mâine reprezentanţii tuturor partidelor din România să fie uniţi pentru a susţine până la capăt cauza ţării noastre în familiile lor politice”, a arătat Ciolacu.
Drulă îl critică pe liderul PPE
Liderul USR Cătălin Drulă l-a criticat în mesajul său pe cancelarul austriac, dar și pe liderul PPE.
„Ruşinoasă conferinţa de presă din Austria. Şeful PPE, grupul politic din care face parte PNL, a stat umăr la umăr cu cancelarul austriac în timp ce acesta explica cum, pentru motive care nu ţin de România, ni se refuză un drept legitim.
Absolut scandalos. Ce valori şi principii are acest grup PPE dacă permite şi susţine ca un stat membru să fie ţinut ostatic de un politician austriac scăpat din orice norme de bun simţ?”, a scris Cătălin Drulă, miercuri pe Facebook.
Un liberal cere boicotarea Austriei
O reacție și mai dură a avut deputatul PNL Robert Sighiartău, care a spus că decizia Austriei va avea repercusiuni foarte grave între relaţiile bilaterale dintre cele două ţări. El a precizat că există pârghii şi vor fi folosite, arătând că în primul rând nu ar trebui să mai câştige contracte firmele din Austria în România, dacă se comportă aşa.
„Dacă aceasta este concluzia şi la votul de mâine, eu vă spun că va avea repercursiuni foarte grave într relaţiile bilaterale dintre cele două ţări şi aici mă refer în special la presiunea populară care va exista asupra firmelor austriece care sunt în România dar şi asupra reprezentanţilor politici din Austria”, a spus Sighiartău.
El a precizat că „nu e o ameninţare”.
„Nu vrem să le anunţăm acum, îl avem pe preşedinte, pe premier, care se vor pronunţa şi avem şi pârghii parlamentare şi de alt fel ca să înţeleagă şi celelalte ţări şi Austria că nu te poţi juca în aceste momente complicate pentru Europa cu chestiuni politice. Există pârghii şi se va acţiona cu siguranţă”, a afirmat Sighiartău.
Întrebat ce va face România în acest context, Sighiartău a spus: „În primul rând nu ar trebui să mai câştige contracte firmele din Austria în România, dacă se comportă aşa. În orice stat din UE, dacă nu există respect faţă de celălalt stat (..) există o mare problemă”, a mai spus Sighiartău.
Iniţial, deputatul PNL îşi exprimase încrederea în votul de mâine.
„Aş paria pe un vot pozitiv al Austriei, chiar dacă declaraţiile de până acum ale cancelarului austriac au fost împotriva acestui pronostic. Aştept să văd ce declară peste jumătate de oră, la conferinţa de presă care va avea loc la Viena. Nu există niciun impediment pentru ca România să intre în Schengen”, afirmase Sighiartău, înainte de conferinţa de presă de la Viena a cancelarului Austriei.
El preciza că „ceea ce a făcut Austria a fost o acţiune politică care a sfidat nu numai România ci şi Comisia Europeană”.
„Cele mai importante investiţii strategice în România nu le are America, ci le are Austria şi aici vorbim de resurse importante, petrol, păduri şi multe altele. Austria nu îşi va permite să strice aceste relaţii bilaterale pe care România le-a avut cu această ţară”, a precizat deputatul PNL.
Întrebat ce pronostic are pentru ziua de mâine când se decide în consiliul JAI dacă România va adera la Schengen, Sighiarătu a răspuns: „Din punctul meu de vedere, mă aştept ca votul de mâine să fie unul pozitiv, ştiu că pronosticurile sunt diferite dar eu asta mă aştept pentru că dacă nu se va întâmpla asta Austria va avea de suferit şi în acest bloc comunitar al Uniunii Europene şi în relaţia cu România şi nu cred că oamenii de afaceri austrieci din România îşi permit o rupere a relaţiilor, mai ales că în acest moment, pe presă, Austria este ostracizată peste tot”.
Deputatul PNL a mai declarat că politicienii din Austria au avut relaţii puternice cu Rusia”.
„Eu nu pot să vă spun dacă în spatele acestei decizii există şi discuţii la un anumit nivel cu reprezentanţi ai Rusiei sau nu, dar sunt legături istorice cu Rusia şi ştim lucrul acesta, o vedem, sunt companii austriece care au contracte în România şi ai căror acţionari sunt ruşi, ceea ce este şi mai grav”, a arătat Sighiartău, menţionând că diplomaţia românească a făcut tot ceea ce a putut.
Află mai multe despre cele mai recente declarații făcute de la Viena: Nici măcar șeful PPE nu a convins Viena. Ultima decizie luată de premierul Austriei față de aderarea României la Schengen (Video)