Cel mai rapid animal în aer atinge 389 km/h

Cel mai rapid animal în aer atinge 389 km/h
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Se știe că ghepardul este cel mai rapid pe uscat, dar Pământul înseamnă mult mai mult. Când vorbim de aer, alții sunt campionii.

Conform LiveScience, cel mai rapid animal în aer este șoimul călător (Falco peregrinus). Dar asta se întâmplă doar în timpul plonjonului.

„Peregrinus” este cuvântul latin pentru „călător”, o denumire potrivită, dat fiind faptul că răpitorii pot migra până la 25.000 de kilometri într-o călătorie dus-întors.

Șoimii călători vânează prada de la înălțimi mari, fie din aer, fie din locuri înalte. Atunci când aceștia găsesc o țintă, se aruncă asupra ei cu viteză extrem de mare.

ADVERTISING

În timpul unui plonjon, se estimează că un șoim atinge viteze de până la aproximativ 320 km/h, adică chiar mai mult decât un ghepard, conform unui studiu din 2018 din Journal of Comparative Physiology A.
Experimentele au arătat că șoimii pot atinge viteze chiar și până la 389 km/h, conform Guinness World Records. Într-o serie de plonjoane din 1999, o femelă de șoim călător numită „Frightful”, a stabilit acest record mondial.

Înaripatele pot atinge astfel de viteze grație aripilor ascuțite, care seamănă cu cele ale avioanelor de luptă. Și forma de lacrimă le ajută, dar și tipul penajului, compact și rigid.

ADVERTISING

Deși șoimii călători sunt cele mai rapide animale din aer atunci când plonjează, un liliac revendică titlul de cea mai rapidă creatură zburătoare. Un liliac brazilian (Tadarida brasiliensis) este cel mai rapid zburător din lume, cu viteze de până la 160 km/h.

Acesta este mai rapid decât șoimul călător, care zboară, în medie, cu viteze de 40-55 km/h și își urmărește prada cu o viteză de 112 km/h.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇