Femme Végétale – 2 performance-uri ce explorează relația dintre corp și spațiul înconjurător, pe 9 și pe 15 octombrie

Femme Végétale – 2 performance-uri ce explorează relația dintre corp și spațiul înconjurător, pe 9 și pe 15 octombrie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primul dintre cele trei performance-uri stradale adresate publicului larg din cadrul explorării artistice Femme Monumentale. Femme Végétale., în care artistele implicate generează noi abordări și reprezentări ale femininului a avut loc pe 28 septembrie în Brașov. Performance-urile fac parte din proiectul de susținere, exprimare și angrenare socială creat și implementat exclusiv de artiste, în perioada august – octombrie 2022, în Brașov, iar următoarele două au loc pe 9 octombrie la apeductul Christian Kertsch, lângă izvorul de sub Tâmpa, și pe 15 octombrie, cu un traseu performativ către poiana dinspre Șaua Tâmpei, pentru care se fac înscrieri la contact@femmedigitale.ro.

Pornind de la întrebarea Ce ne preocupă astăzi ca persoane, artiste, mame, femei, adolescente?, proiectul Asociației Developing Art, inițiat de Madira în parteneriat cu I Dance You și-a propus să dezbată contextul cultural, social și profesional actual și schimbările pe care acesta le determină în viața femeilor. Parte din cercetare fac parte Femme expérimentale – 5 întâlniri experiențiale via dans, sunet, întrupare și poezie în mișcare ale femeilor și adolescentelor din Brașov participante, alături de artistele Zeyla Tomlyn, Anamaria Guguian, Ana Drăgan, Negru Virginia și Oana Băluță și cele trei performance-uri urban-montane ce explorează, din perspectiva unei femei, relația dintre trup și natură, într-o imersiune poetică ce ce vizează o joacă subtilă cu limita dintre cele două.

ADVERTISING

Femme végétale, performance-ul de pe 9 octombrie, propune o călătorie vizuală, sonoră și emoțională în natura orașului și este o invitație la a coborî din minte în trup și din trup cât mai aproape de pământ, de Mama Pământ iar dansul, muzica și poezia se întâlnesc pentru a celebra natura feminină. Evenimentul va avea loc de la ora 17:00, la apeductul Christian Kertsch, lângă izvorul de sub Tâmpa și le aduce la un loc pe Oana Băluță, Ana Drăgan, Anamaria Guguian, Virginia Negru, Alexa Papa și Zeyla Tomlyn.

Apeductul de sub Tâmpa construit de Christian Kertsch este un loc emblematic al 

orașului, tranzitat intens atât de localnici cât și de turiști. Până nu demult acesta era un spațiu 

cultural al orașului ce aduna localnicii doritori să asculte muzica de fanfară ce se auzea aici în fiecare duminică.

Iar pe 15 octombrie, de la 14:00, Anamaria Guguian, Oana Băluță, Negru Virginia și Ana Drăgan pregătesc un traseu performativ și senzorial unde granița dintre om și natură devine din ce în ce mai puțin vizibilă într-un performance experiențial în care publicul este invitat să simtă și să creeze alături de performeri inspirați de natură.

ADVERTISING

Natura are un efect profund terapeutic asupra sistemului nervos dar și asupra potențialului și inspirației artistice. Spațiul în care sunt invitați participanții este poate cel mai emblematic simbol al Brașovului. Performance-urile durează aproximativ o oră, iar participarea este gratuită. Pentru performance-ul din 15 octombrie participarea se face pe bază de înscriere via mail contact@femmedigitale.ro.

Următoarele ateliere deschise publicului

13 octombrie, ora 18:45 - Negru Virginia - Către centrul pământului și înapoi. Pentru forțe noi // Practici de dans, relaxare și mișcări contemporane @ Casa Armatei

14 octombrie, ora 18:00 - Oana Băluță - Dansul, efectiv! - Mișcare liberă pentru adolescente @ NUC, Lacea 4 

Înscrierile pentru ateliere se fac la contact@femmedigitale.ro iar parte din proiect este și platforma multimedia digitală femmedigitale.ro - menită să susțină și să promoveze artistele care locuiesc în Brașov.

ADVERTISING

Despre proiect & organizatoare:

‘Femme monumentale.Femme végétale.’ uneori reintepretează statutul unei femme fatale prin mituri și arhetipuri de care suntem mai mult sau mai puțin conștienți, alteori creează contexte de colaborări ce duc la o mai bună autocunoaștere pentru a reprezenta monumente afective (f. monumentale).

Proiectul își propune să dea voce și mișcare trăirilor femeilor participante la ateliere-laborator (f. expérimental) prin trei performance-uri urban-montane (f. vegetale).

Femme monumentale.Femme végétale. este un proiect derulat de Developing Art, inițiat de Madira în parteneriat cu I Dance You și finanțat de Primăria Municipiului Brașov

Developing Art este o asociație culturală dedicată facilitării proceselor artistice către public și îmbunătățirii relației dintre artiști și public. DA a dezvoltat și coordonat un număr de proiecte culturale interdisciplinare care au ca priorități dansul contemporan, mixed media, educație și cercetare și arte vizuale. Co-fondatoarele și membrii asociației sunt activi pe scena de artă contemporană, bucurându-se de colaborări atât naționale cât și internaționale.

Madira - casa mamelor care și-au asumat rolul de creatoare și în afara spațiului domestic - este un cadru sigur de susținere, mișcare și de incubare profesională a mamelor (singure) artiste independente prin rezidențe de luat s p a ț i u în Schei, Brașov. 

I Dance You este un proiect de comunitate inițiat în Brașov în 2017 de către artista independentă Anamaria Guguian. I Dance You promovează dansul ca pe o practică terapeutică dar și ca pe o formă de artă menită să exprime, să problematizeze și să fascineze. Proiectul propune ateliere de dans pentru adulți și copii, performance-uri, intervenții în spațiul public sau evenimente de comunitate.

Parteneri: Asociația Kulturoscop, Asociația KunSTadt, Centrul Cultural Reduta, Asociația Bohemian, EduEvo, Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov, Cafe Central.

Parteneri media: Radio Guerrilla, Zile și Nopți, IQads, Spotmedia, Ziarul Metropolis, Cărturești, Observator Cultural, Liternet, Curatorial, The Institute, Revista Golan, Propagarta, PRwave, BizBrașov, Brasovstiri.ro, La pas prin Brașov, Danielurda.ro.