Eutanasierea – modul uman de a spune adio câinelui tău

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
img-20220919-wa0023

Câinele este cel mai bun și mai loial prieten pe care îl poate avea o persoană. Nu de puține ori câinele e singurul prieten pe care îl are cineva. Dacă ești genul de om pentru care câinele e parte din familie, atunci cu siguranță te-ai gândit măcar o dată la această problemă: cum să procedez atunci când îi va veni vremea?

Acasă sau la veterinar?

Poate ai auzit și tu: “A vrut să moară acasă!” atunci când a venit vorba de o persoană care își trăia ultimele clipe. Multe persoane tind să transpună această vorbă și animalelor pe care le au. Ei bine, cu toate că îi dorești animalului tău o moarte rapidă și lipsită de durere, poate chiar în somn, de puține ori se ajunge la acest deznodământ.

ADVERTISING

Un medic veterinar îți poate spune că nu există un mod prin care să îi garantezi o trecere lină animalului tău acasă, mai ales dacă animalul suferă din cauza vreunei boli. Spre exemplu o insuficiență cardiacă îl poate face pe câine să respire din ce în ce mai greu, iar o boală cronică de rinichi în stadii avansate vine însoțită de înfometare și greață. 

Așa că ar trebui să te gândești foarte serios la posibilitatea de a curma suferința câinelui tău. 

Cum decizi că e timpul pentru eutanasiere?

Bineînțeles că decizia trebuie luată în urma sfătuirii cu un medic veterinar. Dacă animalul suferă de o boală care va conduce la o lungă suferință înainte de moarte, atunci decizia de a-i oferi câinelui un sfârșit demn ar trebui să fie singura opțiune.

ADVERTISING

O eutanasiere caine este un moment dificil pentru tine ca proprietar. Dacă ți-ai asumat responsabilitatea de a avea grijă de un câine, va trebui să faci asta până când animalul părăsește această lume, incluzând aici și moartea.

Va trebui să iei decizia bazându-te pe fapte, nu pe ceea ce simți. Există momente în care pur și simplu va trebui să te detașezi și să faci ceea ce este mai bine pentru animalul tău. Nu este o decizie pe care să o poți lua cu ușurință, dar trebuie să te gândești că, în anumite momente, este cea mai bună decizie disponibilă. 

ADVERTISING

Dacă ai un câine vor exista, din păcate, și momente în care va trebui să iei decizii dificile. Este posibil ca una dintre acele decizii să fie eutanasierea. Cu ajutorul specialiștilor și luând decizia în funcție de dovezile disponibile, vei putea să asiguri câinelui tău un sfârșit demn.