Binele făcut din durere: părinții unui copil mort de cancer dotează o Secție de oncologie, pentru ca alți copii să primească tratament la timp

Binele făcut din durere: părinții unui copil mort de cancer dotează o Secție de oncologie, pentru ca alți copii să primească tratament la timp

Călin-Mihai a venit pe lume în ziua de 27 noiembrie 2017. Când a fost diagnosticat cu o boală nemiloasă, deja puteai auzi prin casă cum spune mama sau tata. Se pregătea să facă primii pași. În urma unei anemii severe, de care Călin-Mihai nu părea că mai scapă, medicii au pus un diagnostic foarte grav: Neuroblastom de Gradul 4, cancer la glanda suprarenală.

A urmat un drum lung și anevoios, prin spitale. Drum cu chimioterapie, injecții, plânsete și multă durere. Tratamentul cu chimioterapie a început de urgență, dar pentru a avea o șansă la viață tratamentul de specialitate trebuia continuat la o clinică de oncologie din Franța sau Belgia, cu terapie imunologică și transplant. În urma campaniei umanitare, suma necesară a fost strânsă, dar deși doctorii de la Institutul Gustave Roussy din Paris au făcut tot posibilul, cancerul a fost nemilos.

ADVERTISING

Călin-Mihai s-a stins din viață în dimineața zilei de 17 mai 2019.

Acum, părinții lui au decis să doneze fondurile strânse pentru tratamentul acestuia pentru ca alți copii bolnavi să aibă cât mai repede după diagnostic șansa unui tratament adecvat. Astfel, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Sf. Maria” din Iași, cu susținerea Organizației Salvați Copiii, este dotat cu un aparat pentru mixarea citostaticelor, în valoare de 120.000 de euro (fonduri provenite integral din donațiile făcute pentru salvarea lui Călin Mihai), primul de acest fel din România.

„Și pentru că Dumnezeu a fost bun și ne-a ajutat să adunăm fondurile care erau necesare pentru Călin Mihai, am decis să sponsorizăm achiziționarea echipamentului de mixare a citostaticelor, iar cu restul 98.129 EUR rămași am format Asociația Conventus Mirabilis*. Ne dorim ca Salvați Copiii România să ne fie alături, pentru a putea crea o parte din condițiile și tratamentul de care a beneficiat Călin Mihai în Franța pentru copiii afectați de cancer care se regăsesc în saloanele Secției de Oncologie a Spitalului Clinic de Urgență pentru copii ”Sf. Maria” din Iași”, au explicat părinții.

ADVERTISING

#INVESTIȚIE ÎN VIAȚĂ cu 20% din impozitul pe profit

Companiile pot investi în viața nou-născuților care au nevoie de îngrijire medicală urgentă și de calitate, prin încheierea unui contract de sponsorizare, iar persoanele fizice au posibilitatea de a dona online pe https://www.salvaticopiii.ro/renovare sau prin SMS la 8845, 2 euro lunar, text POLIZU.

Din totalul de cazuri diagnosticate cu tumori maligne la copii (0‐19 ani,) atât ca număr de cazuri, cât și ca rată de incidență, în perioada 2016‐2020, ponderea cea mai mare aparține grupei de vârstă 15‐19 ani. Numai în anul 2020, pentru care există date centralizate, medicii de familie au declarat 443 de cazuri noi de îmbolnăvire prin tumori maligne la copii, ceea ce reprezintă 1,03% din totalul cazurilor noi declarate pe țară, potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică - Centrul Național de Evaluare și Promovare a Stării de Sănătate.

ADVERTISING

CONTEXT

Din anul 2010, Organizația Salvați Copiii a dotat 105 unități medicale (secții de neonatologie, terapie intensivă neonatală, secții de pediatrie și Obstetrică-Ginecologie) din toate județele țării, cu peste 1.020 de echipamente vitale, investind peste 8.500.000 de euro. Până la sfârșitul anului 2022, Salvați Copiii va dota cel puțin 55 de unități medicale cu echipamente performante, asigurând supraviețuirea și tratamentul adecvat pentru cel puțin 30.000 de copii. Echipamentele vor ajunge în spitale din județele: Argeș, Botoșani, Brașov, Covasna, Galați, Giurgiu, Harghita, Iași, Maramureș, Mureș, Mehedinți, Sibiu, Timiș și Tulcea, precum și în București.

„Dotarea secțiilor de pediatrie cu aparatură medicală performantă este una dintre prioritățile majore ale Organizației Salvați Copiii România. Este crucial să avem secții dotate, astfel încât copiii să aibă acces la cel mai bun tratament, imediat, pentru că orice zi în plus poate face diferența reală dintre viață și moarte. Cazul lui Călin-Mihai este unul dramatic, dar o dramă pe care părinții îndurerați au transformat-o în speranță pentru alți copii care primesc cel mai dur diagnostic. Generozitatea lor este de neegalat și ne onorează ”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Salvați Copiii România a demarat și un amplu proces de reabilitare a Blocului Operator și a Secției de Terapie Intensivă ale Maternității Polizu, din cadrul Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alessandrescu- Rusescu”. Maternitatea este unitate de referință în domeniul sănătății mamei și copilului, aici vin să fie tratate sau să nască femei din toată țara, sunt tratate gravide cu diverse afecțiuni materno-fetale, cazuri care necesită intervenție pentru bebeluși încă din primele secunde de viață sau femei cu patologii ginecologice diverse.

Doar în Secția de Terapie Intensivă și Blocul Operator ajung anual aproximativ 8.000 de paciente pentru intervenții chirurgicale complexe, de la sarcinile cu risc crescut până la patologii din sfera oncologică.

În cadrul procesului de reabilitare se au în vedere:
• Recompartimentarea și modernizarea spațiilor
• Modificarea circuitelor
• Schimbarea rețelei de distribuție a fluidelor și a gazelor medicale
• Realizarea sistemului de siguranță la patul pacientului
• Refacerea sistemului de ventilație
• Achiziționarea de echipamente vitale moderne.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇