Turul României 2022: Află zilnic principalele evenimente pe SpotMedia.ro

Turul României 2022: Află zilnic principalele evenimente pe SpotMedia.ro

Ediția cu numărul 55 a Turului României va începe pe 6 septembrie, la Satu Mare. Va fi o ediție cu totul și cu totul specială, care va beneficia de o expunere fără precedent deoarece Turul României va fi televizat în 50 de țări. SpotMedia.ro vă va ține la curent zilnic cu principalele evenimente din Micla Buclă.

24 de echipe profesioniste din 15 țări vor concura între 6 și 11 septembrie pe un traseu de aproximativ 850 de kilometri de la Satu Mare la București. Competiția va trece așadar prin peisaje idilice din Țara Lăpușului, Colinele Transilvaniei și Transfăgărășan, dar nu va ocoli nici orașe precum Bistrița, Târgu Mureș, Făgăraș ori Curtea de Argeș.

Cine concurează la Turul României?

Peste 130 de cicliști profesioniști din țări precum Spania, Columbia, China, Irlanda, Polonia, Cehia, Austria, Germania, Olanda, Noua Zeelandă, SUA sau Bulgaria vor lupta pentru punctele UCI, dar și pentru premiile în valoare totală de peste 26 de mii de euro, care sunt acordate atât celor care punctează în clasamente dar și celor care trec primii liniile de sosire.

ADVERTISING

În plus, după fiecare etapă, liderii clasamentelor vor primi tricouri distinctive pe care le vor purta în etapa următoare:

  • Tricoul galben – Lider în Clasamentul General
  • Tricoul roșu – Lider în Clasamentul pe Puncte
  • Tricoul Verde – Lider în Clasamentul Cățărătorilor
  • Tricoul Alb – Lider în Clasamentul Tinerilor (Sub 23 de ani)

Se vor acorda și tricouri trofeu:

  • Tricoul albastru – Lider în Clasamentul Românilor (vă fi purtat în competiție)
  • Tricoul Gri – Lider în clasamentul pe echipe (se acordă la finalul ultimei etape).

Echipele participante sunt următoarele: Caja Rural - Seguros RGA, Drone Hopper - Androni Giocattoli, China Glory Continental Cycling Team, Evopro Racing, HRE Mazowsze Serce Polski, Voster ATS Team, Mentorise Elite Team CFX, Giotti Victoria Savini Due, Team Novak, Team Medellin, ATT Invetsments, Work Service - Vitalcare - Dynatek, MG.K Vis Colors For Peace VPM, WSA KTM Graz P/B Leomo, Wildlife Generation Pro Cycling, Bike Aid, Echipa națională a României, Echipa națională a Bulgariei, ABLOC CT, Bolton Equities Black Spoke Pro Cycling, Beltrami TSA Tre Colli, Elkov - Kasper, Premier Tech U23 Cycling Project.

ADVERTISING

Cele mai tari informații vor fi pe SpotMedia.ro

Cele mai importante știri vor fi relatate zilnic cititorilor SpotMedia.ro de Emilian Nedelcu, sportiv, pasionat de triatlon, ciclism și alergare. El însuși practică aceste sporturi la nivel de amator și profită de orice ocazie pentru a le promova în rândul publicului larg. Emilian este și specialist în comunicare la cel mai mare club de triatlon din România destinat amatorilor, Unstoppable Sport Club.

Screenshot_8
Foto: Facebook/Tour of Romania

Programul Turului României

MARȚI, 06.09.2022

Prolog, start – ora 17.00, finiș ora 19.30

Satu Mare, 2,1 km

Piața Libertății – Str. 1 Decembrie 1918 – Bd. Vasile Lucaciu – CFR Spital – Bd. Vasile Lucaciu – Bd. Traian – Bd. Vasile Lucaciu – Bd. Ion C. Brătianu

MIERCURI, 07.09.2022

Etapa 1, start – ora 12.00, finiș ora 17.30

Satu Mare – Bistrița Primărie, 204 km

Satu Mare – Hideaga – Mogoșești – Satulung – Arieșu de Pădure – Cătălina – Coaș – Rușor – Târgu Lăpuș – Dămăcușeni – Suciu de Jos – Agrieșel – Târlișua – Spermezeu – Căianu Mic – Uriu – Beclean – Blăjenii de Jos – Bistrița

ADVERTISING

JOI, 08.09.2022

Etapa 2, start ora 12.00, finiș ora 16.30

Bistrița – Târgu Mureș, Primărie, 169 km

Bistrița – Viișoara – Herina – Lechința – Matei – Budești – Sărmășel Gară – Satu Nou – Sânpetru de Câmpie – Pârâu Crucii – Șăulia – Miheșu de Câmpie – Sărmașu – Sărmășel Gară – Satu Nou – Sânpetru de Câmpie – Pârâu Crucii – Raciu – Voiniceni – Târgu Mureș.

VINERI, 09.09.2022

Etapa 3, start ora 12.00, finiș ora 16.30

Târgu Mureș – Făgăraș Cetate, 154 km

Târgu Mureș – Ungheni – Căpâlna de Sus – Coroisânmărtin – Zagăr – Dumbrăveni – Biertan – Pelișor – Agnita – Dealu Frumos – Cincu – Rodbav – Soarș – Făgăraș Cetate.

SÂMBĂTĂ, 10.09.2022

Etapa 4, start ora 11, finiș ora 16.30

Cristian – Curtea de Argeș, Curtea Domnească, 209 km

Cristian – Vulcan – Zărnești – Poiana Mărului – Șinca Nouă – Șercăița – Sebeș (Jud. Brașov) – Recea – Drăguș – Victoria – Arpașu de Sus – Cârțișoara – Transfăgărășan – Bâlea Lac – Albeștii de Argeș – Valea Uleiului – Curtea de Argeș, Curtea Domnească.

DUMINICĂ 11.09.2022

Etapa 5, start or 11.00, finiș ora 14.00

Circuit București, Șos.Pavel D. Kiseleff, 96 km

Rond Kiseleff Bd. Regele Mihai I (Șos. Pavel D. Kiseleff) – Arcul de Triumf – Piața Presei Libere – Arcul de Triumf – Bd. Mareșal Constantin Prezan – Piața Charles de Gaulle – Bd. Aviatorilor – Piața Victoriei – Bd. Regele Mihai I (Șos. Pavel D. Kiseleff) 

Turul României, o competiție cu istorie bogată

Originile acestui eveniment datează din 1910, când Revista Automobilă a organizat, în luna august, Circuitul Munteniei, pe ruta București-Sinaia-Târgoviște-București. Competiția s-a oprit pe durata Primului Război Mondial.

Apoi, în 1934, ziarul Sportul Zilnic a organizat prima competiție ciclistă națională - Turul României, ce era supranumit și Mica Bucla. Distanța era de 1026 de kilometri, în 7 etape. De atunci au existat însă și numeroase pauze, cea mai importantă fiind între 1936 și 1946.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇