Tatăl actriţei Mira Sorvino a murit luni dimineață, la vârsta de 83 de ani, din cauze naturale.
Sorvino s-a stins din viață la clinica Mayo, din Jacksonville, Florida, având-o alături pe soția lui, Dee Dee, a anunțat un reprezentant al actorului, citat de CNN.
"Inimile noastre sunt frânte, nu va mai exista niciodată un alt Paul Sorvino, a fost dragostea vieţii mele şi unul dintre cei mai mari actori care s-au aflat vreodată pe ecran şi pe scenă", a transmis Dee Dee Sorvino într-un comunicat.
Născut în Brooklyn, New York, Sorvino a primit o nominalizare la premiul Tony pentru rolul din "That Championship Season" și l-a interpretat pe secretarul de Stat american Henry Kissinger în "Nixon", în regia lui Oliver Stone. A mai jucat în "The Panic in Needle Park", alături de Al Pacino, "Dick Tracy," "Reds" și "The Rocketeer".
Rolul care i-a adus popularitatea a fost cel al mafiotului Paul Cicero din producția lui Martin Scorsese, "Goodfellas", personaj care nu și-a abandonat nici în închisoare pasiunea pentru gătit. Scena în care taie usturoiul pentru paste folosind o lamă de ras a devenit una clasică. Sorvino a lansat apoi, împreună cu soția lui, o carte despre arta culinară, "Pinot, Pasta, and Parties".
Cu o carieră de peste 50 de ani în televiziune, actorul american este cunoscut și pentru interpretarea sergentului de poliție Phil Cerreta în serialul "Law & Order".
Paul Sorvino avea trei copii, printre care și actrița Mira Sorvino, și cinci nepoți.
"Inima mea e sfâșiată - o viață de iubire, bucurie și înțelepciune cu el s-a încheiat. A fost cel mai bun tată. Îl iubesc enorm. Îți trimit dragostea mea în timp ce urci printre stele, tată", a scris Mira Sorvino într-un mesaj postat luni pe Twitter.