Simona Halep şi Sorana Cîrstea figurează pe lista participantelor la turneul WTA 1.000 de la Toronto (Canada), dată publicităţii de organizatori, alături de canadianca de origine română Bianca Andreescu.
După o aşteptare de aproape trei ani, Openul Canadei se va disputa din nou cu tribunele pline, în perioada 6-14 august, la Sobeys Stadium din Toronto.
La competiţie sunt aşteptate 41 dintre primele 43 de jucătoare ale lumii, inclusiv poloneza Iga Swiatek, dublă campioană la Roland Garros şi actualul lider al clasamentului mondial.
Swiatek figurează în fruntea listei comunicate de organizatori, pe care se mai află britanica Emma Răducanu, născută la Toronto şi al cărei tată este român, precum şi învinsa acesteia din finala US Open 2021, canadianca Leylah Fernandez.
Americanca Serena Williams, câştigătoarea a 23 de titluri de Mare Şlem, este înscrisă de asemenea la turneul de la Toronto, beneficiind de regula clasamentului protejat pentru a intra pe tabloul principal.
Simona Halep are în palmares două titluri cucerite la Openul Canadei, în 2016 şi 2018. Jucătoarea numărul unu a României a disputat, de asemenea, finala la ediţia din 2015, pierdută în faţa elveţiencei Belinda Bencic, actuala campioană olimpică.
Sorana Cîrstea a jucat la rândul ei finala turneului canadian în 2013, când a fost învinsă de Serena Williams, care a obţinut atunci cel de-al treilea şi ultimul ei succes la această competiţie.
Bianca Andreescu a cucerit la rândul său trofeul la ediţia 2019, după abandonul Serenei Williams, adversara sa din finală, în primul set, la scorul de 3-1 în favoarea jucătoarei canadiene.
Openul Canadei nu s-a disputat în 2020, din cauza pandemiei de coronavirus, iar anul trecut a fost câştigat de Camila Georgi din Italia.