România va produce, în anii următori, energie electrică pe bază de cărbune la capacitate maximă, pentru a trece peste această criză, a scris sâmbătă, pe Facebook, ministrul Energiei, Virgil Popescu.
„România va fi independentă energetic. Mergem înainte, investim strategic, iar ţara noastră va avea independenţă şi securitate energetică. (…) Ca să fie foarte clar: în următorii ani, România va produce energie electrică pe bază de cărbune la capacitate maximă, pentru a trece peste această criză. Nu se închide nimic din ceea ce funcţionează”, a mai spus ministrul Energiei.
În context, ministrul Energiei a reamintit că s-a decis investiția într-o nouă centrală care va produce energie electrică folosind gaz românesc. Și că am început să scoatem gazele din Marea Neagră, astfel încât vom avea suficient gaz românesc, inclusiv pentru producerea de energie electrică, şi astfel nu vom mai importa de la ruşi.
În plus, România construieşte cu partenerii strategici americani, canadieni şi francezi reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă şi cu americanii SMR-uri.