Pandemia are și un efect pozitiv: Vaccinul personalizat împotriva cancerului a fost testat cu succes

Pandemia are și un efect pozitiv: Vaccinul personalizat împotriva cancerului a fost testat cu succes
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pandemia de Covid a accelerat cercetarea în domeniul vaccinurilor împotriva cancerului. Un vaccin revoluționar, testat pe pacienți care au urmat tratamentul clasic și la care se observă, de regulă, o revenire a bolii, oferă rezultate promițătoare.

Datele preliminare ale testelor clinice desfășurate la Centrul de tratare a cancerului Clatterbridge, din Marea Britanie, arată că boala nu a reapărut la niciunul dintre cei 8 pacienți care au primit serul, chiar și după mai multe luni de la vaccinare. În schimb, cancerul a revenit la doi pacienți care nu erau imunizați, relatează Sky News.

ADVERTISING

30 de pacienți cu cancer de gât și la cap au fost incluși în grupul de studiu. Jumătate primesc vaccinul imediat după ce termină chimioterapia și radioterapia, iar ceilalți vor fi imunizați doar dacă boala reapare.

Un test clinic realizat în Franța și Statele Unite pe paciente cu cancer ovarian a furnizat, de asemenea, rezultate promițătoare.

Cum funcționează vaccinul personalizat?

Serul, denumit TG4050, este creat de compania franceză Transgene pe baza unei tehnologii similare celei cu care AstraZeneca a dezvoltat vaccinul antiCovid. Cercetătorii prelevează ADN din tumoarea pacientului și îl amestecă cu un virus inofensiv. Când virusul modificat genetic e injectat în corp, acesta determină sistemul imunitar să depisteze celulele canceroase, distrugându-le în faza incipientă a formării lor și împiedicând reapariția bolii.

ADVERTISING

"Sistemul imunitar poate vedea lucruri pe care noi nu le vedem la analize. Dacă îl putem antrena să atace aceste celule care ar conduce la revenirea cancerului la momentul la care noi nici nu le putem vedea, atunci șansele de supraviețuire pe termen lung ale pacienților sunt mult mai mari", a explicat profesorul oncolog Christian Ottensmeier, directorul de cercetare clinică al centrului britanic.

Pe ce se bazează optimismul experților

Cercetătorii se așteaptă ca vaccinul să-și demonstreze eficiența, întrucât este atent personalizat pe cancerul fiecărui pacient. Mutațiile ADN-ului din tumori variază de la un bolnav la altul, astfel că un vaccin unic pentru fiecare poate fi mai eficient în țintirea celulelor periculoase.

ADVERTISING

Datele obținute până acum sunt nesemnificative pentru a trage concluzii nete din punct de vedere statistic, dar Ottensmeier își păstrează "optimismul rezervat". "Toate datele duc în direcția bună", a spus el.

Echipa de cercetare care a creat vaccinul AstraZeneca folosește aceeași strategie a vectorului viral în dezvoltarea unui ser pentru cancerul de prostată. Iar metoda ARN mesager care a stat la baza realizării vaccinurilor Pfizer și Moderna a fost aplicată recent cu succes și împotriva cancerului pancreatic.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇