Gheorghe Tadici o atacă dur pe Cristina Neagu: "Prost este Nicușor Dan că îi dă salariul ăla"

Gheorghe Tadici o atacă dur pe Cristina Neagu: "Prost este Nicușor Dan că îi dă salariul ăla"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Gheorghe Tadici a reacționat dur după ce Cristina Neagu a insinuat că echipa antrenată de fostul selecționer al României, HC Zalău, nu și-a apărat corect șansele la meciurile cu Rapid.

Tadici spune că interul stângă nu merită salariul de aproximativ 20.000 de euro pe lună pe care îl primește la CSM București.

"Cunosc maniera ei de a se scuza după ce ratează obiective, asta de când a venit la CSM, de a justifica și de a comenta toate rezultatele, toate Final Four-urile ratate. Dacă se consideră că trebuie să ai un buget spre 4 milioane de euro pentru a câștiga campionatul și Cupa României… O las în lumea ei, nu vreau să intru în polemică cu ea. Să nu uite că a debutat la națională în 2007, când antrenor era Tadici. Am fost singurul care a avut încredere în ea la CM din Franța. Dacă au trecut atâția ani pentru a trage aceste concluzii, o face doar pentru că urmează o deviză românească, o vorbă din popor: 'Nu e prost cine cere, e prost cine dă'", a spus Tadici pentru Gazeta Sporturilor.

ADVERTISING

"O spun clar și răspicat: cel care e prost și dă este primarul Bucureștiului, Nicușor Dan! Se lasă păcălit așa cum s-a lăsat și Firea. O să punem mâna pe Cupa Campionilor, asta aud de atâția ani. Mai merge încă unul", a adăugat acesta.

Cristina Neagu a răbufnit după victoria grea obținută de CSM București la Zalău, scor 26-24.

"Cu noi vă dați viața, cu alții vă dați…. la o parte. Și n-ar fi asta o problemă, dacă totul ar fi fair-play. La Zalău, câștigătoarea se stabilește dinainte. Norocul nostru că am reușit să rezistăm, a câta oară , 7 contra 9. Oribil, jenant, iar handbalul nu merge într-o direcție bună", a scris Cristina pe pagina ei de Instagram..

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇