Becali îi răspunde ministrului Apărării: "O greșește rău de tot"

Becali îi răspunde ministrului Apărării: "O greșește rău de tot"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Gigi Becali i-a răspuns ministrului Apărării, Vasile Dîncu, în disputa legată de prezența echipei FCSB pe stadionul Steaua.

Finanțatorul FCSB s-a enervat când a auzit că ministrul Dîncu a declarat că e nevoie de o hotărâre de Guvern pentru ca echipa lui Becali să joace în Ghencea.

„Tată, eu îl credeam băiat deștept pe Dîncu, dar la faza asta cu hotărârea de Guvern o greșește rău de tot. Hotărârea aia de Guvern de care spune el se dă pentru licitație-închiriere, nu pentru a îmi da mie dreptul să jucăm acolo. Ei nu trebuie să facă nicio licitație pentru mine. Eu le plătesc, iar de banii ăia ei se pot folosi cum știu ei mai bine.

ADVERTISING

Cât vor să mai meargă cu gaura la bugetul statului? Păi, tot noi să le plătim salarii? Ei nu vor ca stadionul ăla să producă? Pentru ce a fost făcut? Sau își pun și ăștia ambiția cu mine așa cum și-o puneau și ăia cu Mititelu la Craiova pe «Oblemenco»? Uite că până la urmă Mititelu a intrat, iar Dîncu trebuie să înțeleagă că și eu am dreptul dacă plătesc să joc în Ghencea. Eu o să trimit hârtie la Parlament, iar dacă vorbesc în presă o fac, deoarece oamenii trebuie să fie informați despre demersurile noastre”, a spus Gigi Becali pentru ProSport.

ADVERTISING

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a anunțat condițiile în care FCSB poate juca pe stadionul Steaua.

Dîncu spune că FCSB trebuie să renunțe să mai facă presiuni în presa și să-l înjure pe el, ci să încerce să modifice legislația printr-o hotărâre de Guvern.

"FCSB-ul, ca să joace în Ghencea, ar fi trebuit nu facă presiuni prin mass-media sau să-l înjure pe ministrul Apărării Naționale, ci să încerce să facă o cerere la Minister, care ar fi însemnat o hotărâre de Guvern, pentru că, astăzi, Steaua este o unitate militară, fiind proprietatea Ministerului Apărării.

ADVERTISING

Trebuia făcută o hotărâre de Guvern. Dura mai mult dacă făceau din timp. Poate se aproba acest lucru în ședința de Guvern", a spus Vasile Dîncu pentru euronews.ro.

FCSB a făcut o ofertă de 46 de mii de euro pentru a închiria stadionul Steaua, dar a fost refuzată de Armată.

CSA Steaua a motivat că stadionul va fi ocupat cu un meci de baraj de Liga 2, care nu a mai avut însă loc.

Așadar, FCSB a fost nevoită să se mute din București pentru a juca la Buzău meciul cu CFR Cluj.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!