Cristian Logofătu, cofondator în cadrul Bittnet Group, una dintre cele mai active companii IT din România, are un hobby mai puțin obișnuit în rândul oamenilor de afaceri. În afară de cifre și rapoarte, investiții la bursă sau proiecte de infrastructură IT, Cristian Logofătu este pasionat de triatlon, sportul cu trei sporturi: înot, ciclism și alergare.
Pasiunea sa pentru acest sport datează încă din 2014, când a participat la primul său concurs de triatlon. Ambiția sa din acea perioadă era să participe la un concurs de triatlon Ironman, care presupune parcurgerea fără oprire a unor distanțe foarte mari: 3,8 km înot, 180 km ciclism și 42 km alergare.
Nu doar că a atins acest deziderat, dar weekendul acesta va participa din rândul amatorilor la competiția care îi reunește pe cei mai buni triatloniști din lume, finala mondială Ironman, care are loc în St. George, Utah, Statele Unite. Peste 3.200 de concurenți vor lua startul în această competiție.
Cristian Logofătu a vorbit cu spotmedia.ro despre provocările pe care le va avea de înfruntat în concursul Ironman St George, despre așteptările sale, dar și despre antrenamentele pe care le-a investit pentru această competiție.
Cum ai reușit să te califici la Ironman St George?
A fost un caz clasic în care ”oportunitatea se întâlnește cu pregătirea”, așa cum sună și definiția norocului . Am participat anul trecut la Ironman Florida, cursă aleasă pentru că părea să se potrivească cu preferințele mele: traseu plat la bicicletă și condiții meteo plăcute. Însă, cursa a fost surprinzător de dificilă, atât din cauza frigului (8 grade Celsius cand a început proba de ciclism), dar mai ales din cauza valurilor și curenților din apă.
Peste 600 de concurenți, din cei 2300 care au luat startul, au abandonat la înot, iar eu, cu timp de 90 minute, m-am plasat în top 10% la general.
Numărul mare de abandonuri, combinat cu faptul că în săptămâna anterioară se anulase Ironman California, a mărit numărul de locuri disponibile pentru Ironman St. George și am putut prinde un loc la campionatul mondial de pe poziția 52 la grupa mea de vârstă.
Ce așteptări ai de la această competiție? Care sunt obiectivele personale?
Obiectivele personale sunt cele clasice la triatlon: ”don’t drown, don’t crash, don’t crawl” :).
Vreau să dau tot ce pot la acesată cursă și să mă bucur de experiență. Aș prefera să termin cursa cu senzația că mi-am arătat mie ce pot. Ziua va fi foarte lungă, în special pentru că am de parcurs distanțele de la un concurs Full Ironman. Sunt foarte multe lucruri care pot merge rău și cel mai adesea domnul Murphy are dreptate - ele vor merge rău.
Încă din 2019, când am făcut pasul spre această distanță, am rămas cu senzația că pot mai bine. Anul trecut, la Ironman Dubai am avut record personal la proba de înot, dar la și proba de ciclism, unde am înregistrat o viteză pe care o ținteam de ceva ani deja. Însă nu am putut alerga aproape de ritmul pe care îl plănuisem. Apoi, la Ironman Tallin, am abandonat la proba de înot după 300 metri. A urmat Ironman Frankfurt, la o săptămână după abandonul de la Tallin, când am reușit să înot bine, să pedalez bine și să obțin un record personal la proba de alergare maraton într-un concurs de triatlon. Totuși, am avut senzația că se poate și mai bine. La Ironman Florida, concursul care mi-a adus calificarea la mondiale, am fost într-un formă bună, cu toate că înotul a mers mai greu. La proba de ciclism am scos cel mai bun rezultat posibil, iar la alergare am reușit în sfârșit să alerg cu ritmul propus în planificare.
Care va fi marea provocare pentru tine în St. George?
Frigul și vântul. Amândouă au un efect neplăcut asupra mea, mai ales la proba de înot. Apa este foarte rece, aproximativ 15-16 grade Celsius, iar logistica locului i-a determinat pe organizatori să nu ne lase să ne încălzim în apă, înainte de start. Mai mult, pe lacul respectiv se crează valuri mici, dese și puternice, așa numite “white caps”, care fac înotul dificil. La proba de ciclism, voi avea parte de coborâri lungi, iar pe traseu vântul vine în rafale laterale, extrem de periculoase, care mă pot dezechilibra. O să fie o zi lungă.
Cât timp te-ai antrenat pentru acest concurs? - Cât timp dedici antrenamentelor de triatlon, în general?
Blocul specific de antrenament pentru această cursă a început în ianuarie Patru luni de antrenament intens de anul acesta vin peste o bază de ani cu volume și intensități în creștere (2014 - 2021). Anul trecut am avut puțin peste 600 ore de antrenament, mai multe decât în 2020.
Anul acesta am crescut volumele pentru pregătirea acestui campionat mondial, astfel încât în primele patru luni ale anului am atins aproape 300 ore de antrenament:
Ce plan nutrițional ți-ai pregătit pentru St George?
Din 2019, am trecut la stil de viață keto, ca să fiu obișnuit cu arderea grăsimilor pe post de combustibil. Asta mi-a permis să reduc gramele de carbohidrați necesare pe oră, către o cantitate gestionabilă. La concursuri țintesc spre aproximativ 90-100g de cabohidrați pe oră. La proba de ciclism îmi iau șase bidoane, în care amestec Schweppes cu carnitină, lămâie, și electroliți. Tot timpul, atât pe bicicletă, cât și la alergare, țintesc să mănânc un gel energizant sau un jeleu la fiecare 20 de minute. La alergare beau cola și sau apă la fiecare punct de hidratare. Iau și electroliți la fiecare 5-7 kilometri alergați.
La ce curse vei mai participa în 2022?
Singura la care sunt înscris deja este Ironman Cozumel. Cu siguranță că voi mai face și altele. Mi-ar plăcea mult să se organizeze la noi anul acesta cursa de la Haromszek.
Ce te atrage la distanța de Full Ironman?
Full Ironman este definiția clasică a unei încercări foarte grele, pe care oricine o poate face dacă își alocă destul timp și energie. Este dovada că noi, oamenii, putem face mult mai mult decât credem, putem învinge greutăți mai mari decât ne așteptăm. Există curse mai grele, activități cu șanse mai mici de reușită, care țin mai mult de talent sau genetică, dar Ironman ține doar de voință.
Pregătirea pentru această distanță presupune atenție, dedicație, constanță și consistență în antrenamente, organizare și pregătire, dar și calm în fața dificultăților care apar pe parcursul zilei.