Ce avea în buzunar un pensionar italian mort: 300.000 euro și cheile unui Ferrari

Ce avea în buzunar un pensionar italian mort: 300.000 euro și cheile unui Ferrari
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cecuri în valoare de 300.000 de euro și 12.000 de euro în numerar, precum și cheile unui Ferrari și ale unui Cadillac au fost găsite în buzunarul hainei unui pensionar italian, mort în urma unui atac cardiac.

Descoperirea neobișnuită a fost făcută de către cei de la ambulanță, chemați să salveze viața unui pensionar în vârstă de 80 de ani, Alessandro Avanzino, în Roma.

Bărbatul a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital.

În buzunarul gecii sale s-au găsit cecuri în valoare de 300.000 de euro și 12.000 de euro în numerar, precum și cheile unui Ferrari și ale unui Cadillac, scrie Corriere della Sera.

ADVERTISING

Polițiștii încearcă să afle de ce avea pensionarul atâția bani asupra sa.

Se pare că bărbatul în vârstă de 80 de ani deținea și mai multe proprietăți.

Banii, cecurile și cheile de la mașină se află acum în posesia poliției, care va stabili dacă există moștenitori sau rude care să poată explica proveniența bunurilor și, eventual, să revendice dreptul de proprietate. Potrivit anchetatorilor, bărbatul în vârstă de 80 de ani locuia doar cu soția sa și nu avea copii.

Femeia ar putea fi audiată în zilele următoare.

ADVERTISING

Pe lângă cele două mașini, în garajul bărbatului se mai aflau un Mercedes și un Suzuki, ambele de valoare mai mică. Și acestea erau tot pe numele său.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇