Constantin Budescu tocmai s-a accidentat grav în tricoul celor de la FC Voluntari, în jocul câștigat sâmbătă de gruparea ilfoveană în play-off, în disputa cu Farul Constanța, scor 1-0.
Mijlocașul de 33 de ani a suferit o ruptură a tendonului ahilean, care va necesita o operație și o absență îndelungată de pe gazon, de peste 6 luni.
Mihai Stoica, manager general al celor de la FCSB, este aproape de Budescu în această grea încercare prin care trece, spunând că fostul său club nu l-a uitat și că acesta e oricând binevenit să se întoarcă: „Îl așteptăm pe Budescu la noi pentru perioada de recuperare. Oriunde joacă, FCSB este acasă pentru el. E al nostru, este un băiat special, un caracter deosebit”, a declarat Mihai Stoica pentru Orange Sport.
Budescu tocmai s-a despărțit de FCSB în această iarnă după ce a fost folosit în prima parte a sezonului extrem de puțin. El a ales să semneze cu FC Voluntari, grupare calificată în premieră în play-off.
La Voluntari, fostul campion cu Astra a bifat deja două goluri și o pasă decisivă în 11 partide.
D.A.